Miss Nothing and Miss Everything

In ultimele 4 zile am muncit ca nebuna, aproape neintrerupt, la Miss Nothing si Miss Everything - doua seturi facute cadou care in momentul de fata sunt in avion pe drum catre Thailanda, spre viitoarele lor posesoare. Imi doresc foarte mult sa le placa, pentru ca am lucrat extrem de mult si de intens [mi-am promis ca nu mai iau in viata mea sarma de 0.25 ca mi-a scos peri albi si de asemenea ca in urmatoarea saptamana arunc sarmele cat colo si nu ma mai uit la ele, desi a doua promisiune parca vad ca n-o s-o tin]
Aceasta e Miss Everything:




Si aceasta e Miss Nothing:



Mi-a venit ideea de denumire pentru ca in timp ce le-am facut ascultam The Pretty Reckless si mi s-au imprimat in creier cateva cantece, printre care Miss Nothing, si mi-a placut mult ideea jocului de cuvinte.
Miss Everything este setul facut ca lumea, frumos, delicat, mai pretentios, etc. E asa cum trebuie sa fie o bijuterie.
Miss Nothing e o traznaie (o sa radeti, mie mi-a venit ideea de la o histograma ), e o aiureala "cubista", simpla, cu linii drepte, dure, si pe deasupra si asimetrica. Si isi afiseaza cu tupeu asimetria:) .
Initial era gandita complet dreapta, dar a trebuit sa indoi putin bara orizontala pentru ca era totusi prea lunga ca sa arate ok la gat daca ramanea complet orizontala...
Sunt foarte mandra de ambele, iar lui Miss Nothing am sa-i fac o replica, pentru ca ni s-a lipit de inima si mie si mamei mele. Iar mie mi se potriveste grozav.
I'm Miss Nothing and miss everything...

Posibil sa nu va placa Taylor Momsen, dar incercati macar sa v-o imaginati fara machiajul ala si cu alte haine... poate asa merge :P

Era sa uit: sunt facute din sarma argintata si perle de cultura, plus cuart rutilat la Miss Everything.

floare de vartej

in dulcele stil clasic

Am incercat si eu ceva. Nu stiu daca a iesit, dar mie tot imi da senzatia de clasic...:)

White Night Fantasy

pe vreme de betie

Cantecul imi pare ca se potriveste cu culorile astea.
Si cu vremea din zilele astea.
Si cu mai multe...

Bestie pe cer de sarma

Faceti cunostinta cu Draco, dragonul.
Draco e usor de gasit (imediat langa Ursa Minor, la vest de ea). Aproape ca incadreaza cu coada Steaua Polara intr-un semicerc. E o constelatie circumpolara, asta insemnand ca, spre deosebire de altele, el nu apune niciodata in tara noastra. In orice moment m-as uita pe un cer senin, il voi vedea undeva. Si chiar daca e innorat si nu-l vad, el e mereu acolo.



Intentia initiala a fost sa incep seria de constelatii cu Orion, dar Orion e ceva mai complex si nu am acum materialele pe care le-as fi vrut. Asa ca prima constelatie pe cerul meu de sarma este el… My favourite.
L-am descoperit recent, abia de cand am inceput cursul de astronomie.
De fapt, pana sa incep cursul, singurele constelatii ale caror configuratii le stiam erau cele zodiacale plus Carul Mare, Carul Mic si Cassiopeea, pe care mi le aratase mama. Cele zodiacale le-am tinut minte de cand aveam vreo 9 ani si am fost la planetariu in Constanta. Aveam creion si hartii la mine si pana sa inceapa prezentarea am desenat tot ce-am vazut pe panourile de pe pereti :P. Si pana sa inceap cursul, Casiopeea a fost singura constelatie pe care o puteam recunoaste pe cer oriunde si oricand. Nu stiu de ce a fost tocmai ea. Asa s-a nimerit.
Acum insa le invat pe toate, inclusiv cele din emisfera sudica.
Va dati seama ce fericita am fost cand aflat ca exista si un dragon pe cer.:D Si e asa de frumos, si se vede mereu...:X


Asa ca acum imi construiesc propriul cer in sarma. Si o sa port la gat bucatele din el.
O sa mai apara multe: Orion, Libra, Cassiopeea, Capricornus, Taurus, Cetus, Leo… si-apoi mai vedem…

save the fairyland we live in

cateva din primele experimente foto...
cu intarziere, ca atatea altele, dar ce mai conteaza? :D

dark stuff

din productia ultimelor saptamani :)

dead moon rising

Ar fi putut fi un cercel, ar putea mai bine sa fie un pandantiv...however, un experiment reusit :)

*[incapabila sa inteleg de ce iese poza rotita si nu cum am facut-o eu...imi pare rau, nu vrea sa stea decat pe format portrait. suciti-va gaturile :(]

Din lipsa de cuvinte

am sa las aici doar cantecul.
Dupa o gramada de zmangalituri prin folderul de odd scribblings and bullshit am ajuns in final la concluzia ca nu pot sa scriu ce mi-ar placea sa scriu din diferite motive.
Nu stiu sa scriu in nici o forma acceptabila si potrivita gandurile existentiale care imi trec prin cap si bineinteles ca nu le pot tine numai pentru mine sau starile de spirit transpuse liric intr-un mod care ar trebui sa impresioneze pana la lacrimi. Not my cup of tea. Ma las de sportul asta.
Dar nu e nici o paguba. Era doar o ambitie, asa, de antrenament. Sa vad cum si ce pot. Pentru carte nu-i nevoie sa invat sa scriu asa ceva. Acolo e mult mai simplu. Acolo am personaje si pot si sa ma lungesc oricat.
Si nici acum nu e nevoie sa scriu cine stie ce. Versurile astea sunt mai mult decat suficiente ca sa transmita ce-as fi avut eu de gand.
Din lipsa de cuvinte, va las s-o ascultati pe Sarah Brightman :).
Ca o coincidenta, tot din desert.

Am casa-n panta. Literally

sau

De ce wannabe-Hitlerul Constantei trebuie sa plece in Brazilia URGENT si DEFINITIV

Pentru ca zilele trecute, o bucata din strada mea s-a surpat.
E sinistru sa vezi la TV oameni disperati care isi pierd locuintele datorita inundatiilor si, in n->∞ cazuri, datorita neglijentei autoritatilor care se pare ca au cu totul alte probleme decat indiguirile, stoparea sapaturilor si a defrisarilor irationale, consolidarea zonelor cu risc, etc.
E si mai sinistru sa iti dai seama ca diferenta dintre situatia ta si a lor o fac cateva zeci de metri. (nu stiu cati, nu am ajuns inca la locul faptei sa constat).

Nu am putut niciodata sa il sufar pe Mazare. De ce?
Pentru ca trotuarele din Constanta sunt numai gropi de cand ma stiu. (Daca credeti ca Bucurestiul are trotuare mizerabile, sa stiti ca se poate mult mai rau.)
Pentru ca in loc sa ingrijeasca si sa dezvolte ceea ce exista la noi pe litoral (avem copaci foarte frumosi care fac si umbra!) el face afaceri cu palmieri bolnavi pe care ii implanta in ghivece in mijlocul strazii.
Pentru ca pe plaja Modern care stralucea cand eram mica + alte plaje constantene cresc acum buruieni si gunoaie, iar animalu cere taxa de intrare in Mamaia tuturor celor ce n-au numar de CT (deci si mie).
Pentru ca la Miga si in portul Tomis a plantat niste deseuri de fier picate din cala vreunui OZN care, dand platourilor cu pietris si iarba ingalbenita un iz de District 9, se vor arta moderna.
Pentru ca pe marele corso al metropolei autoproclamate ai drept in fata Tomis Mall, langa tine un sir de palmieri, iar la nici 3 metri distanta, stanga si dreapta, pe strazile perpendiculare, case daramate si pirande cu plozi care se pisa-n sant.
Pentru ca imi aduc aminte cum aratau peninsula si centrul istoric acum 15 ani, cu strada principala larga, aerisita, cu oameni iesiti la plimbare, cu restaurante si magazine faine.
Pentru ca vad zilnic cum arata acum, din an in an mai rau.
Chiar si in intersectia de langa prefectura (!!) alaturi de un aranjament kitschos nou aparut cu celebra lupoaica in centru, la 0.5m distanta un alt tiganus cu bale la gura se pisa in sant, iar imediat langa, trotuarul e ocupat de fast fooduri ordinare cu mesele in strada pe ambele parti, (da, fix langa pisacios) printre care abia ai loc sa treci. Magazinele au disparut de mult.
Pentru ca in acea zona care reconditionata si ingrijita ar fi aratat absolut superb, de pe fiecare casa, in fiecare an, in fiecare luna si zi, mai urla cate o pisica vagaboanda, se mai oplosesc cateva ciori, mai cade cate un geam, cate o caramida, cate un zid. Ma-ntreb cat va mai sta-n picioare Casa cu Lei.
Vilele lui Mazare insa, au temelii solide, iar numele lui e pe placuta fiecarui palmier si peste vopseaua fiecarui autobuz.
Iar in “Zona Metropolitana Constanta” (declarata de el ca atare), a inceput de vreun an-doi “Programul de pietruire a ulitelor de pamant”. (Nu, nu e o gluma!)

Pentru ca anul trecut, acestei creaturi careia nici nu-i mai gasesc apelative potrivite i s-a sculat sa constuiasca un nou mall. Unde? In rapa, pe strada mea. A scos din radacini toti copacii, a ciopartit faleza, a furat jumatate din sosea (care si asa avea cate o singura banda pe sens), a sapat, a sapat, a sapat. De siguranta oamenilor care locuiesc acolo l-a durut in pvla.Vilele lui stau bine unde stau. Eu insa stau acum in rapa. Am casa-n panta, literally. Si aud ca toata strada e in pericol de cadere.

Au mai fost cazuri de prabusiri in Constanta. Cu ocazia uneia s-au descoperit edificiul cu mozaic si alte ruine. Cu ocazia alteia, cand era tata mic, au cazut doua strazi intregi (nu exagerez!) aproape de fosta locuinta a bunicilor. Nu stiu ce cauze au avut prabusirile alea. Dar faleza mea era solida pana au venit ei cu buldozerele si au golit si in interior spatiu pentru nush ce galerii.
Asa ca macar de data asta, putzoiul care se joaca de-a nazistu si cireada lui se vor apuca de treaba si VOR FACE CEVA, pentru ca altfel la urmatoarea furtuna urata strada mea cade din vina lor. Si blocul meu ajunge-n port. 
Sambata ma intorc la Constanta. Am sa vad cu ochii mei miraculosul crater…Cica in parcarea mea inca se poate intra cu masina, celelalte sunt blocate…

PS: scuzati vocabularul, in caz ca nu va place. Eu una consider ca m-am exprimat delicat.

Leprele

Am impresia de multe ori ca in lume exista doua categorii de oameni: cei puternici care se descurca singuri si pe care cam nimic nu ii darama, si cei slabi, care nu au habar de prea multe si care ar fi praf si pulbere fara sustinerea altora . Dar, exact ca si in cazul orbilor carora li se ascut celelalte simturi, acestor incapabili le-a dat Dumnezeu o capacitate compensatorie: ei au talentul impresionant de a-i manipula pe altii si de a folosi munca si meritele altora in avantajul lor. Iar ceea ce ii transforma pe acesti oameni slabi in niste lepre este nesimtirea si lipsa de recunostinta cu care isi folosesc acest talent.

Lepra este omul care stie sa-i faca pe cei care conteaza sa aiba impresia ca este deosebit si plin de merite. Nu conteaza cum face asta. Esenta este in orice caz iesirea in evidenta cu orice pret. Lepra vorbeste cu orice ocazie pe care i-o dai sau chiar si fara ocazie. In timp ce altii lucreaza si tac, lepra este nemultumita si se plange constant, in special de cat este de obosita, atragand atentia si lasand impresia de devotiune si seriozitate.
Lepra ajunge de multe ori foarte sus tocmai pentru ca isi da importanta. Oamenii de calitate reala au de obicei si bun simt si isi stiu lungul nasului. Apreciaza munca tuturor si vor ca fiecare sa aiba locul pe care il merita in societate. Lepra din pacate, este mereu convinsa ca poate mai mult, merita mai mult si are mai multe drepturi decat ceilalti. De ce? Argumentele depind de caz si sunt mereu o tona. O lepra are intotdeauna argumente. O lepra isi va gasi intotdeauna scuze.
Filozofia leprei a sintetizat-o recent in doua vorbe, la marirea TVAului, unul din ilustrii nostri politicieni (sincer, chiar am uitat care din ei, irelevant) : “Eu nu stiu economie, dar am vointa!” Asta conteaza : vointa. Nu ce stii si ce poti face. Daca vrei cu adevarat ai tu grija sa ii seci pe altii si sa tragi sforile asa incat sa aplice ideea ta, indiferent cat e de corecta si de bine gandita.
O lepra seaca viata celorlalti si santajeaza in orice domeniu. Doamne feri sa fie multi bani si terte persoane sau institutii in joc! O lepra este rapid antipatizata de aproape toata lumea si, oricat de paradoxal ar parea, ajunge sa obtina ce vrea si sa-i determine pe ceilalti sa-i faca jocul si sa lase totul cum vrea ea din simplul motiv ca daca nu iese dupa voia ei, le face viata iad iar ei sunt mult prea satui si scarbiti …Pur si simplu nu mai au nervi ca sa le mai pese.

Culmea este ca o lepra, desi obtine mereu tot ce vrea, nu e niciodata multumita. Mereu vrea mai mult sau vrea altceva, iar daca nu are probleme isi inventeaza. Tot ce obtine nu-i foloseste la nimic. Probabil din cauza ca undeva in adancul sufletului ei stie ca se afla in impostura si zbuciumul acela ajunge sa se manifeste constient in diverse moduri dubioase. Plansete, crize de nervi, certuri in stil de mahala, idei absurde in care uneori nici ea nu crede dar ti le arunca in fata in speranta ca musti si ii mai faci pe plac o data.

Se pune atunci intrebarea, de ce naiba sa te mai ocupi de o lepra? De ce sa nu i-o tragi o data si pentru totdeauna, daca ea tot nu-i fericita?
Adevarul este ca multe lepre pot fi neutralizate foarte simplu. Oamenii s-au obisnuit in general sa suporte si sa taca. Sa reactioneze pasiv, sa evite. Se gandesc ca “nu-si pun mintea cu lepra”. Gasesc moduri de a se descurca pe moment, in loc sa treaca la solutia cea mai sigura si permanenta : eliminarea leprei din cale. Bineinteles, atunci cand se poate.

De unele chiar nu poti scapa (cele din familie de ex.), dar sunt totusi cazuri care se pot matura din cale teribil de usor. Cel mai greu lucru este probabil sa ai rabdare.

Ganditi-va bine, daca puteti sa faceti vreo lepra sa dispara din preajma voastra , daca puteti sa o demascati, faceti-o! Merita sa incercati si exista sanse de reusita!
Eu una am vazut lepre invinse si cu coada intre picioare. Putin cate putin, una cate una. Cu o floare nu se face primavara, insa dar din dar se face rai. Gesturile mici conteaza. Faptele mici se aduna si dupa o vreme... chiar ajung sa schimbe ceva :).

Viitorul [these are not the sands of time]

Nu mai pot privi in viitor. Nu mai pot si nu mai vreau s-o fac. Refuz. Asa, pur si simplu.
Obisnuiam sa ma ocup cu asta, pana nu de mult. Dar de la un timp incolo, consistenta viitorului a inceput sa se schimbe. Sa se schimbe in mod straniu chiar in timp ce priveam.
Pentru orice lucru care mi se parea important si imi provoca curiozitatea ma proiectam la momentul respectiv si incepeam sa “privesc”. Apareau in mintea mea una, doua, rar mai multe holograme. Foarte rapid una din ele capata substanta . Au fost si unele momente in care vedeam doua posibile “viitoruri” si nu-mi puteam da seama care dintre ele e mai clar, mai puternic. Dar astea au fost putine cazuri. Iar eu traiam asa, intr-un ritm oarecum lent, linear, previzibil.

Dar de la-nceputul anului incoace, busola o ia razna dintr-o directie in alta, iar sistemele de referinta parca au disparut. Am vazut chestii neinteligibile, imposibil de interpretat. Am vazut iar realitati diferite dar nici una nu a fost cea care a devenit in final reala. Radarul pare sa functioneze in continuare, datele pe care le culege sunt valabile, dar din cine stie ce motiv orice prognoza pe care o incerc, in afara de cele pe termen foarte scurt, se dovedeste aberanta.
Se-ntampla ceva cu timpul sau mi se pare mie? Mi se intampla mie sau si altora? Am intrat eu in vreo bucla?
Si simt ca parca sunt intr-un fel de desert (nu cel din desene, ala e altul; si nici cel in care se gasesc the sands of time din pacate)…si oriunde ma uit nu vad nimic…doar nisip si cer in jur, si furtuna si praf. Nici urma de soare, de vreo luna, nici urma de vreun sietch…eu n-am tobe si nu pot chema vreun vierme sa ma duca nicaieri. Si furtuna imprastie nisipul in asa fel, incat am pe ce calca doar in secunda in care calc. Ridic un picior in aer si nisipul se aduna sub el, atat cat sa ma sustina pentru cateva secunde. Il ridic doar cativa centimetri si-ncepe deja sa fuga, sa se risipeasca in jur.
Pasesc in continuare, orbeste, straduindu-ma sa controlez cataligele pe care merg, fragile si subtiri fata de greutatea mea ca picioarele elefantilor lui Dali. Si merg asa cu ochii inchisi.
Daca incerc sa ma uit, vad tot felul de orori. Imi vad frica reflectata in fiecare graunte de nisip . Asa ca nu ma mai uit deloc.
Cataligele sunt vechi, lungi, troznesc si se taseaza. Intra uneori adanc in nisip si imi e greu sa le scot. Am trecut pe langa un copac (da, in desert, un copac), lemn tanar, puternic si hidratat (nu pot sa-mi imaginez din ce se hranea) dar l-am pierdut din vedere (ahh, furtuna asta, sper sa nu-l scoata din radacini) si oricum nu pot smulge din el ca sa-mi fac eu carje noi. Ne descurcam cu cele vechi…si daca mai cedeaza ele, si ca sa mai usuram greutatea pe care o au de carat, ma mai trag de umeri uneori dragonii. M-am legat de ei cu hamuri stranse si nu, n-au cum sa ma scape. Le e greu si lor in furtuna asta, ne mai invartim pe loc, mai pierdem uneori directia si atunci stam pana se mai elibereaza cerul. Si apoi, pornim din nou. Nu stim sigur incotro, drumul apare pas cu pas, pe masura ce-l parcurgem, dar impreuna… vom ajunge undeva .
Si nu mai privesc in viitor. Orbire sau lasitate…sau poate ca pur si simplu asa e mai bine sa fie…De acum astept surprize.

inima rece

As vrea uneori sa pot sa-mi scot inima din piept.
In fanteziile cele mai negre as cioparti-o pe toata, as sfasia-o, as face-o bucati; s-o vad teapana si rece; neutralizata, incapabila sa mai produca dezastre; mda, whatever…
Dupa sfasierea finala as vrea sa o inlocuiesc cu un implant borg care sa functioneze mai bine. Sa pot sa iubesc pe cine vreau, pe cine consider ca trebuie si merita, nu pe cine se nimereste prin nu stiu ce mister absurd. Sa nu mai aiba dorinte si nevoi tampite. Sa nu o mai ia razna si sa ma scoata din functiune in cele mai nepotrivite momente. Sa nu mai sufar eu si sa nu mai sufere nici altii. Din pacate asa ceva nu se poate…

Vreau sa scap de ea. Pentru ca e cruda, egoista, nemiloasa, absurda, aberanta si irationala. Pentru ca imi complica viata si ma impiedic in ea.
Donez inima.
Cu toate defectele astea, poate pare sa nu fie de calitate. Si cine stie, probabil chiar nu e. Dar daca e cineva slab care are nevoie sa devina mai puternic, mai energic, mai independent si sa nu se mai lase calcat in picioare si folosit de altii, my heart might be just what he needs. I’m done with it.
Eu am nevoie de una toleranta si permisiva, flexibila si docila. Una care sa nu aiba o viata si o vointa proprie si sa mi se supuna mie. Una mai superficiala, care sa treaca usor peste vina, remuscari si regrete. De unde fac rost de asa ceva ?
Si daca nu as avea de unde si nu as avea cum, exista vreun fel de operatie pe care sa pot sa o fac ca sa o modific asa cum vreau eu…? Oare asa ceva se poate?

PS: am luat-o cumva pe campii? din nou...?
neaah, nu va faceti griji pentru mine. doar am inotat si prin mocirle mai nasoale, nu-i asa?

mistere si noutati

Una din chestiile care ma roade de cateva saptamani intregi.
Eu nu cunosc filozofia lui Blaga. Si nici nu m-a interesat vreodata. Sunt o ignoranta in privinta asta si mi se rupe. Eu stiu un singur lucru legat de Blaga, si ala invatat de nevoie:
cica “eu nu distrug corola de minuni a lumii si nu ucid cu mintea tainele ce le-ntalnesc” etc. Da, ok, o poezie frumoasa, suna foarte bine, mai ales finalul (caci eu iubesc si flori si ochi si buze si morminte :X) DAR...there's something fishy about it.
Adica, de ce ai distruge? De ce ucizi tainele daca vrei (si reusesti )sa le intelegi?
Cica misterul ar fi ceva fascinant, ceva foarte frumos (zic unii). Si noutatea la fel. Si cica dupa ce te obisnuiesti cu chestia respectiva si o descoperi si-ar pierde atractia pentru tine. Asa cum cica dupa ce reusesti sa faci ceva ce ti-ai dorit foarte mult si pentru care ai luptat ti se pare ca nu are valoarea pe care i-o atribuiai initial si nu te mai incalzeste.
Si era la noi la liceu, pe usa cabinetului de romana cred, un citat, parca din Caragiale : “Daca vrei sa cunosti lucrurile, priveste-le de aproape. Daca vrei sa iti placa, priveste-le de departe.”

Ei bine, imi pare rau, dar eu nu pot fi de acord cu asta.
Mi se pare ca o mentalitate de genul asta e ingrozitor de pesimista si negativista. Daca crezi ca lucrurile pot fi frumoase si fascinante numai la inceput, in aparenta, asta nu implica cumva faptul ca esenta lor este banala, negativa sau fara valoare reala? Si oare chiar asa e? Cum sa poti sa crezi ca esenta lucrurilor e atat de seaca?
Da, sunt de acord cu faptul ca multi oameni se prefac si imbraca multe lucruri in culori amagitoare. Dar cand cunosti fenomenul asta, chiar daca nu il recunosti din prima cand se manifesta, iti iei niste precautii. Ori nu te entuziasmezi din start pentru ceva, ori inveti sa privesti cumva cu sufletul in interiorul a ceea ce te intereseaza si vezi daca chiar simti ceva de valoare sau nu. Si daca chiar esti detasat, poti simti ce trebuie si nu poti fi pacalit.
Si foarte important, nu pornesti cu asteptari. Cu dorinte da, e normal sa pornesti cu ele in orice directie. Dar nu cu asteptari si nu cu pretentia ca dorintele sa se implineasca “pentru ca meriti” , “pentru ca asa e corect” “pentru ca in lume trebuie sa existe dreptate” (=)) asta-i buna!)etc.

Si vad (un simplu exemplu) oameni care dupa trei ani de facultate (la unii al treilea an fiind chiar ultimul) se dau de ceasul mortii, se enerveaza si se descurajeaza avand brusc revelatia ca facultatea n-a fost/nu e ce credeau ei si ce ar fi trebuit. Fratilor, voi chiar v-ati facut iluzii ca veti face (sa zicem) real rocket science in poli? Sau c-o sa descoperiti tainele universului la cursuri ce-o sa va tina cu sufletul la gura de-o sa uitati ca sunteti fumatori si nici n-o sa vreti pauza?
N-oti fi facut voi acelasi liceu ca mine, dar toate sunt o apa si-un pamant, daca scoala pe care o stiati era asa, prin ce minune ar fi fost invatamantul superior diferit? Si sa zicem ca ati plecat cu iluzii. Dar v-au trebuit trei ani sa va dati seama ca erau nefondate? Si-acum hraniti dezamagirea? Really now...

Point is, eu n-o sa urmez niciodata exemplul lui Blaga. Si nici sfaturile celor care-mi zic s-o las balta cu cate ceva ca n-o sa fie cum cred si n-o sa ma ajute in final la nimic.
Nup. Mie nu mi s-a intamplat de prea multa vreme sa fiu dezamagita din cauze din astea. Dimpotriva. Mie imi place sa ucid taine cu arme de distrugere in masa. Si cu cat le disec mai in profunizme, cu atat sunt mai fericita si mai fascinata. Orice as gasi. Pentru ca daca stii ce sa despici si unde sa cauti, poti descoperi lucruri de care sa te bucuri o viata.
Iar cei care se plictisesc, despica si nu gasesc nimic, ori au gresit tinta ori nu au rabdare sa sape cat trebuie. Sau poate sunt ei atat de goi si de plictisiti incat vad in jurul lor propria imagine reflectata. Dar mie, bineinteles, imi place sa cred in primele variante.

PS: ca sa incheiem intr-o nota frumoasa, pe usa cabinetului de engleza din liceu erau niste versuri de William Blake:
“to see the world in a grain of sand
and heaven in a wild flower
hold infinity in the palm of your hand
and eternity in an hour”.

catharsis

Asa mai merge. Dar oare de ce tot nu ma simt mai bine...?:|

Dementa

Deci nu-mi vine sa cred...ce a putut sa-mi treaca azi prin cap, total spontan si involuntar, in 10 minute, in timp ce-mi uscam parul.
M-am trezit iar deodata
Cu mintea-mprastiata
Distrasa de-acele toate
Jivine-inaripate
Care imi populeaza
Acea micuta oaza
In care imi duc veacul.

Merg inapoi ca racul,
Iar desele regresii
In timp si-n izolare
Ma fac sa vad progresii,
Valori aleatoare,
Siruri, serii gramada
Fara nici o perioada.
Si in furtuna asta
Eu tot caut ca proasta.

Am intrecut masura
M-apropii de dementa
Tot cautand aiurea
Un fel de convergenta.

Tin sa mentionez faptul ca tangentele mele cu poezia sunt minime, nu am scris un vers de fix 10 ani si atunci am fost obligata s-o fac, nu stiu de unde am scos-o pe asta...
Stiu ca nu e nimic special, e doar funny, nu am avut nici o intentie sa sune cine stie cum, nu am vrut sa fac pe interesanta scriind ceva care sa aiba legatura cu matematica, pur si simplu m-am trezit cu ea in cap. M-am trezit cu gandurile zilnice exprimate in rime copilaresti...
Se pare ca in continuare pot sa ma autosurprind si sa ma mir singura de mine.
And it's really fun :)

desert rose

Iarasi nu-mi iese ce vreau. Trebuie sa mai exersez si n-am timp acum.
Uff...unde e uscaciunea aia mortala, sufocanta? :(
Unde e paloarea cadaverica?...
Pielea stravezie si venele din care se hranesc cactusii?...
Nu e bine. Mai incerc.

tac si sap

[postare automotivationala]

Eu tac si sap.
Voi nu stiti asta, pentru ca toata ziua vorbesc si ma ocup cu chestiile normale cu care se ocupa toata lumea. Plus inca ceva, da, dar voi de fapt nu stiti, aveti o vaga idee ce e acel ceva.
I have my masterplan to conquer the world. Si noaptea lucrez la el.
Noaptea eu tac si sap tunele. Prin intuneric, prin noroaie. Sunt tunele fara luminite la capat, pentru ca eu le creez pe parcurs. La final, eu le voi crea si capatul. Eu voi aprinde lumina.
Unul din ele duce departe de tot, in Wonderland. Locul ala care credeti voi ca nu exista.
Celalalt tunel duce si el tot departe...
Si intr-o zi o sa se trezeasca astia cu mine iesind la suprafata in celalalt capat al lumii...si o sa se intrebe intrigati cum naiba am putut sa fac de am ajuns acolo :)

din vidul interdimensional

De acum incolo nu mai vreau sa blochez evenimentele in ganduri si in griji.
Lucrurile nu se intampla atunci cand iti faci griji si incerci sa le prevezi, ci atunci cand le lasi sa se miste incotro vor si e nevoie.


Puteti sa zambiti sau sa radeti cat vreti de aceasta constatare filozofica a mea. Da, mi-a luat ceva timp sa descopar asta. Ca si multe alte lucruri, era ceva ce stiam teoretic, dar nu intelegeam cu adevarat. Sunt multe chestii din astea pe care le stiu teoretic dar pe care le simt brusc si incep sa percep cu adevarat fenomenul dintr-un moment anume, cu cine stie ce ocazie.
Ma impresioneaza cumva puternic formularea asta, de a bloca ceva in ganduri :)

Si a trebuit sa postez aici desenul asta, vechi de ...wow, zece ani :). Am scris pe spatele lui, iulie 2000. M-am distrat pictandu-l la Constanta, inspirata de un melc spart.
Asta este al treilea ochi al meu privind in vidul interdimensional :P

LE:nu stiu ce e cu scannerul, culorile sunt in realitate mult mai intense decat se vad aici...:(

iubirea in vid

Mi s-a intamplat in ultima vreme sa imi readuc aminte de diverse chestii care m-au impresionat intr-un mod ciudat in trecut, dar fara sa imi placa neaparat sau fara sa le inteleg. Ma gandesc acum la ele si, in lumina recentului eveniment care s-a soldat cu distrugerea totala a nodului cortical, am ajuns sa inteleg si sa le vad frumusetea.
Un exemplu ar fi filmul Amelie, care, vazut acum ceva ani, mi s-a parut o poveste fara nici un sens, un film in care nu se intampla nimic. O sa vorbim despre el.
Un alt exemplu ar fi niste desene pe care chiar eu le-am facut acum vreo 5 ani, un fel de doodle, de mazgaleala fara sa gandesc, pe care abia acum le inteleg. O sa vorbim si despre ele.

Alt exemplu ar fi clipul asta. Cred ca majoritatea dintre voi stiti ca ma cam sperie robotii ca principiu, vad in ei ceva dezumanizant, degradant. Ma ingrozeste Edward Scissorhands, chiar daca il iubesc, ma ingrozesc borgii, hibrizii oameni-robot, androizii, singurele exceptii fiind Data si Seven of Nine (Data e simpatic, iar cu Seven ma identific in mare masura).
De asemenea stiti ca sunt obsedata de plete si ca ma scarbesc si ma ingretoseaza indivizii rasi in cap sau fara par, cum este si cazul robotilor. (observatie: si Data si Seven au par :P)

Clipul asta l-am vazut demult de tot si m-a oripilat. Imi placea cantecul, dar uitandu-ma la robotelele alea doua pur si simplu mi se facea rau. Mai ales cand apar si sculele alea dubioase care lucreaza la ele. Imaginile mi-au ramas insa imprimate in creier si ma mai gandesc la ele din cand in cand.
Asa m-am intrebat de multe ori, de ce cele doua robotele sunt identice.
Nu stiu care e raspunsul, dar stiu ce am ajuns eu sa vad in clipul asta in ultimele saptamani.

Iubirea in vid. Asta vad.
Vidul, locul in care nu mai ai nimic in jur. Locul in care nimic nu are nici un sens si nici un gust. Locul in care singurul ajutor pe care il poti primi este de la tine. Pentru ca in vid, unde nimic nu mai interfereaza cu mintea ta, te poti reintalni cu tine. In vid te poti uita in adevarata oglinda.
In vid se intampla schimbarile. In vid inveti sa te intelegi mai bine si sa te impaci cu ceea ce esti. In vid iti ungi si iti repari mecanismele uzate. Singura iubire posibila intr-un loc ca acela e iubirea fata de propria persoana.
Si nu e iubirea narcisista sau egoista, ci acea iubire care te face sa te apreciezi asa cum esti, care te face constient de valoarea ta, iubirea care te face sa ai grija de tine, sa nu te neglijezi, sa ramai sincer, onest, sa nu iti bati joc de sufletul tau, sa nu te pacalesti si sa nu te amagesti singur.
Iubirea care te invata ce esti ca sa stii ce sa le arati altora despre tine.

Cam atat pentru ziua de azi, sunt obosita, m-am gandit la multe.:) O sa mai primiti vesti din vid si zilele urmatoare. Pe maine ;)

nobody cares about the man in the box...

" It took courage...it took courage to climb in the machine every night, not knowing if I'd be the man in the box... or in the prestige".

"You never understood why we did this?
The audience knows the truth. The world is simple, miserable...so solid all the way through.
But if you can fool them, even for a second, then you can make them wonder. And you get to see something very special. You really don't know...It was the look on their faces."

"Every magic trick consists of three parts or acts:
Part 1 is called The Pledge: the magician shows you something ordinary.
The second act is called The Turn: the magician takes the ordinary something and makes it into something extraordinary.
But you wouldn't clap yet. Because making something dissapear is not enough. You have to bring it back.

Now you're looking for the secret. But you won't find it, because, of course, you are not really looking.
You don't really want to work it out.
You want to be fooled."

Despre ceea ce se afla dincolo de cortine. Dincolo de camerele de filmat. Dincolo de panzele pictate...dincolo de coperta unei carti.
Ati vazut The Prestige? Daca nu, sa-l vedeti.

din "Viata cea noua"

" Am citit mult - nu doar cartea care mi-a schimbat intreaga viata, ci si alte carti. Dar n-am incercat, citind, sa confer un sens profund vietii mele frante, sa aflu o consolare, ba chiar sa caut latura frumoasa si respectabila a melancoliei.
Ce altceva poti simti fata de Cehov - rusul acela inzestrat, tuberculos si modest-, afara de dragoste si admiratie?
Imi pare rau insa de cititorii care isi estetizeaza vietile frante si coplesite de tristete, cu un soi de sentimentalism numit "cehovian", care deduc, cu nespusa trufie, din saracia propriei vieti, un sentiment de frumusete si inaltare, in aceeasi masura in care sunt scarbit de scriitorii iscusiti, care-si fac o cariera din satisfacerea nevoii de consolare a unor asemenea cititori.
Din cauza aceasta am citit doar pe jumatate, fara a le ispravi, nenumarate romane si povestiri contemporane.
Ah, omul acela trist care incearca sa scape de singuratate vorbind cu calul lui! Vai, beizadeaua aceea, care-si daruieste dragostea florilor din ghivece, pe care le uda staruitor! Vai, barbatul acela sensibil care asteapta, printre lucruri de odinioara, ceva sau pe cineva care nu va veni niciodata - ce stiu eu, o scrisoare, pe fosta lui iubita, sau poate pe fiica lui lipsita de intelegere.
Iar scriitorii care-i sterpelesc de la Cehov pe toti acesti eroi ce nu ostenesc sa-si lase la vedere ranile si suferintele, care-i vulgarizeaza si care ni-i infatiseaza prin alte tinuturi nu doresc, de fapt, altceva decat sa spuna, la unison: uitati-va, uitati-va la noi, la suferintele si ranile noastre! Cat suntem de sensibili, de rafinati, de aparte! Suferintele ne-au facut sa devenim cu mult mai rafinati si mai sensibili decat dumneavoastra.
Nu-i asa ca si dumneavoastra doriti sa fiti ca noi, sa preschimbati mizeria in triumf, ba chiar intr-o forma de superioritate? Daca este asa, credeti-ne - ajunge sa credeti ca suferintele noastre sunt mai dulci decat placerile unei vieti de rand."


Tin sa mentionez ca nu am citit nimic de Cehov. Nu am idee despre ce scrie, asa ca il cred pe cuvant pe Pamuk in ce spune despre el. :P
Fragmentul asta m-a impresionat foarte mult (pe langa multe altele, de altfel, omul asta clar n-a luat Nobelul degeaba) pentru felul in care pune in cuvinte ceva ce cumva intuisem, dar nu gasisem exprimat niciodata nicaieri...
However, sa nu ma-ntelegeti gresit. Atitudinea de scarba n-o impartasesc.

I wish I knew you before...

cantecul care imi sta fixat in creier de saptamani intregi.
muzica, voce, versuri...
no comment.
oricum, o iubesc pe Amy Macdonald.



So called Mr Rock And Roll is dancing on his own again
talking on this phone again to someone who tells him that his balance is low
he's got nowhere to go
he's on his own again
Rock chick of the century is acting like she used to be
dancing like there's no one there before she never seemed to care
now she wouldn't dance it's so rock and roll to be alone...

And theyll meet one day far away
and say " I wish I was something more"
and theyll meet one day far away and say
" I wish I knew you...I wish I knew you before.."

Mrs Black and White she's never seen a shade of grey
always something on her mind every single day
but now shes lost her way and where does she go from here...
Mr Multicultural sees all that one can see
hes living proof of someone very different to me
but now he wants to be free
free so he can see

And theyll meet one day far away
and say " I wish I was something more"
and theyll meet one day far away and say
" I wish I knew you...I wish I knew you before.."

He says "I wish I knew you, I wish I met you
When time was still on my side"
She'll say " I wish I knew you, I wish I loved you
Before I was so bright"

And so they must depart too many more a broken heart
but I've seen that all before in TV, books and film and more
and theres a happy ending every single day

And theyll meet one day far away
and say " I wish I was something more"
and theyll meet one day far away and say
" I wish I knew you...I wish I knew you before.."

micul Dell mi-a dat o lectie

Luna februarie 2010 a fost una din cele mai stranii din viata mea si martie continua...
O gramada de semne (sau intamplari pe care eu le inteleg ca si semne), sincronicitati, supraincarcari emotionale neasteptate pentru nodul cortical, ganduri noi si problematice...
Ce pot sa zic?
E unul din momentele alea in care am nevoie de ceva nou. In care trebuie sa ma reinventez. Sau dau un restart. De fapt, mai mult decat un restart.

S-a intamplat o mare schimbare din cauza careia nu mai pot functiona ca inainte. Trebuie sa reevaluez si sa schimb sistemul. Dar nu eram sigura de asta si nu stiam ce si cum pot sa fac.
Well, ghiciti ce s-a intamplat in ultimele trei zile.

Sistemul de pe laptopul meu s-a facut praf. Virusi. Un paienjenis intreg, unii adunati poate inca de pe vremea de cand il folosea tata. Cativa nasoi care in timp s-au ascuns prin diverse programe si s-au multiplicat in n locuri. Totul mergea perfect pana intr-o seara cand nici macar nu am mai putut deschide ca lumea calculatorul.
Bitdefender si inca vreo 2 antivirusi au fost depasiti de situatie. Am zis ca imi bag piciorul si formatez. Oricum lucrurile importante nu sunt in laptop, ci pe hardul extern.
Cand sa formatam, surpriza: cd-ul cu sistemul era rupt in 2, atat de fin incat nu se vedea prin tipla, si cum nu fusese folosit si deschis niciodata, nu am stiut. Sunt convinsa ca asa a fost de la inceput.
Am zis ok, incercam sa il pacalim. Luam sistemul de la alt laptop (tot un vista din pacate, but well...)
Acum alta tampenie: nu puteam lansa cd-ul. Nu puteam face nimic. Nu puteam sa intru in sistem. Abia de puteam sa deschid laptopul. NI.MIC.
Si atunci?
Am configurat cu nesimtire un sistem nou direct peste cel vechi. Fara formatare, fara nimic. Am ramas cu toate datele pe care le aveam deja in hard. Fara nici un program instalat.
Si merge.
Da, ok, imi trebuie un cod nou pentru activare. O sa vorbesc cu astia de la microsoft. Dar totul merge bine.

Care e morala?
Una foarte simpla si incurajatoare: un sistem nou poate fi instalat pe orice caculator, chiar si pe unul atat de distrus ca al meu, care deja vazuse luminita de la capatul tunelului.
Un sistem nou, care insa sa nu stearga complet tot ce a fost inainte, sa nu formateze. Sa retina ceea ce a fost relevant ca date si informatii. Sa se elibereze de toate functiile si programele stricate si inutile, de tot balastul.
Am primit laptopul asta aproape plin. Lucrase tata cu el mai demult.
Habar nu am ce e in el. Nici nu inteleg denumirile programelor si folderelor pe care le are. Balast.
Toate programele au disparut acum si toate datele inutile vor fi sterse cu cateva clickuri.

Da, se poate. Azi am reconfigurat calculatorul, oglinda mintii mele (pentru ca tot ce imi trece prin cap ajunge intr-un fel sau altul in el), maine reconfigurez mintea.
Arunc tot balastul. Pastrez datele care inca mai conteaza. Integrez ceea ce a fost intr-un sistem nou cu functii si programe noi, updated stuff, adaptate la necesitatile de acum.

Eu zic ca patania iubitului meu Dell micut si negru a fost un semn. Micutul Dell mi-a dat exemplu. Mi-a aratat ca se poate. O sa reusesc :) Si cumva, candva, totul o sa fie bine.

Clubul Despicatoarelor de Fire in Sapte

Pur si simplu trebuia sa dedic o postare speciala dragelor mele despicatoare de fire in sapte. Observati cat de deosebite suntem: in mod normal firele se despica in patru :D. Ei bine, ca de obicei, noi suntem deasupra normalului.

Trebuie sa le mentionez pe cele trei membre de onoare.
Una este Mademoiselle Dauphin (aka Laura) - da, este o persoana reala, Laura cea pe care unii din voi o cunoasteti, chiar daca dupa numele de M-lle Dauphin ati fi tentati sa o credeti one of my imaginary friends; ea este Vocea Ratiunii, cea care imi aplica palmele necesare sa ma trezesc din betie si ma trage inapoi cu picioarele pe pamant cand plutesc in deriva prin spatiu; nu stiu ce m-as face fara ea :)

Alta este Gabriela Ugg (care tot nu inteleg de ce vrea sa ii zic asa, cica ar avea legatura cu niste cizme =)), da, whatever). Gabriela Ugg nu e chiar sanatoasa nici ea. E si mai ratacita in spatiu ca mine. Nu ca eu as sti exact de pe ce planeta vin sau pe unde-mi orbiteaza nava mama, dar ea zici ca-i venita din alta dimensiune. E o fiinta unica pe lume. Ea ma face sa rad oricat si oricand, despre orice, in cele mai negre momente. Si eu pe ea. E grozav sa ai pe cineva care iti aduce un zambet pe buze, cat de chinuit ar fi el, in orice situatie.

Draga mea Cecile s-ar putea sa nu citeasca niciodata asta, la cat sta ea pe net. Noroc ca exista cursuri plictisitoare la facultate, drumul catre casa pe care il facem partial impreuna, si minute fara numar pe vodafone si rds :)) Cecile e un copil adorabil cu ochi mari si frumosi, un copil absolut normal, dar cu o putere incredibila de a iubi mult una din cele mai stranii creaturi ratacitoare pe pamant, chiar daca e atat de straina de lumea ei. Nu stiu exact cum naiba s-a creat puntea asta intre noi, dar e solida de tot, frumoasa si plina de flori ca poduletele din gradinile japoneze.
Cecile aduce, daca nu optimismul, macar calmul si speranta in cele mai groaznice si mai stresate momente.

Ele trei sunt membrele de onoare ale Clubului Despicatoarelor de Fire in Sapte. El mai include, bineinteles, si alte nume, care imi sunt toate foarte dragi.
Membrele de onoare sunt insa acele inconstiente, care, desi au alta treaba de facut, citit, invatat, whatever else, stau ca nebunele, la orice ora din zi sau noapte, pe net sau la telefon, cautand sensul vietii si raspunsul la probleme existentiale.
Celelalte sunt mai organizate si stiu cand sa se opreasca si sa se apuce de treaba. Noi patru ne dam seama un pic mai greu:P

Si acum urmeaza, bineinteles, "imnul" :P
Who else if not Emilie Autumn - Misery loves company and company loves more...more loves everybody else, but hell is others...

Vidul

E unul din cele mai sinistre lucruri cu care te poti intalni in viata.
Un gol imens in care tot ce intra, dispare. De fapt, mai rau decat un gol imens.

Golul e un spatiu liber, un spatiu pe care il poti umple. In gol cea mai mica samanta de energie se poate dezvolta si poate creste pana umple spatiul. Nu tot spatiul. La cat gol e in mine, spatiul ala n-o sa fie niciodata plin. Pentru ca tot ce pot crea eu, toate refugiile, toate hologramele, au existenta limitata in timp. Ocupa un spatiu in gol, pana cresc mari, pana se definitiveaza, dupa care se muta intr-o alta zona a psihicului.
Ca niste copii care au fost ai tai cat erau mici si aveai grija de ei, iar cand au ajuns la o anumita varsta au plecat de acasa si si-au facut o viata a lor proprie.

Important insa e faptul ca golurile se pot umple. O minte care nu sta niciodata, ci alearga non stop, poate genera mereu material nou pentru a umple golurile.

Vidul insa e cu totul altceva.
Vidul nu se poate umple.
Orice atinge locul acela vid, se contamineaza si devine vid.
In vid nimic nu mai are sens.
Nici prietenii, nici scoala, nici florile, nici gheata, nici muzica, nici toate cunostintele si toate lucrurile pe care le stii si le poti face.

Ma tot joc de-a v-ati ascuns cu vidul asta de ceva vreme. De cateva ori era cat pe ce sa ma prinda, dar am fugit mai repede. Tot fug, cu o viteza din ce in ce mai mare. Si el vine din urma. Accelereaza si el.
In warp insa, eu nu pot intra.
Oare el poate? :|

Daca da, atunci am pus-o.
Vidul n-am cu ce sa-l umplu.

mintea mea nu mai incape in creier, sufletul nu-mi mai incape in inima

sau in stomac sau oriunde ar fi...

Gandesc mult prea mult si simt mult prea mult.
"Simt enorm si vaz monstruos"...cred ca nimeni nu putea sa spuna asta mai bine.

Si cum trebuie bineinteles sa ma eliberez, scriu si desenez nebunii.
Daca imi tin mazgalelile in sertare, printre caiete sau pe dulapuri (alea mai mari), cu ce ma elibereaza asta pe mine? Pentru ca tot la mine raman.Nu in mine, dar la mine. Si nimic nu se schimba.
Am in cap filme intregi, cantece intregi. Le vad si le aud clar pe toate. Eu nu am nevoie sa le scriu si sa le desenez. Mi le imaginez foarte bine si fara suport fizic.

Dar la ce bun sunt toate daca nu stie nimeni de ele? In minte sau pe hartie, tot in mine raman.

Eu nu pot tine nimic pentru mine.
Simt ca nu are rost. Ma simt degeaba, irosita, inutila. Trebuie sa stiu ca pot sa schimb ceva in lume. Chiar daca e vorba de o idee pe care o dau cuiva, de un gand bun, de o imagine frumoasa, orice.
Daca am facut ziua, seara, dimineata, ora, sau cateva minute din viata cuiva mai frumoase, mai amuzante sau mai interesante, abia atunci incep sa ma eliberez.

Si de asta nu ma pot abtine. Si nu o sa ma abtin si nici nu vreau sa o fac. O sa aberez mereu cat imi place, despre ce imi place, oricui, atata timp cat nu da semne ca as deranja. O sa scriu pana sar tastele (ca la tastaturile alea din BN032=)) ). O sa mazgalesc pana ma dor mainile.
O sa umplu fiecare coltisor de hartie pe care il am la indemana cu ce imi trece prin cap.

Si o sa ma mai vedeti pe aici. In diverse forme. Multa vreme.
Bis bald ! :)

Caut criterii de convergenta

Nu, nu are nici o legatura cu facultatea. Vreau niste criterii de convergenta pentru mine.
Vreau sa vad si sa inteleg incotro ma indrept. Vreau sa inteleg ce sens are totul.
In momentul de fata nu stiu exact de ce fac nici jumatate din lucrurile pe care le fac.
Nu inteleg de ce mi se intampla ceea ce mi se intampla, de ce ajung in situatiile si in locurile in care ajung si nu altundeva, de ce cunosc niste oameni si nu pe altii.
Toata viata asta e un sir de lucruri inexplicabile, iar din cand in cand se intampla ceva care parca ma face sa vad o bucatica de pattern, un fel de regula, de periodicitate...
Si apoi scapa din nou si iar se intampla ceva aiurea sau nu se intampla nimic. :

As vrea sa pot cumva sa aflu daca vreodata totul va converge in vreun punct si daca mai are rost sa incerc sa planific ceva sau pot pur si simplu sa ma las dusa incotro se nimereste, fara nici un plan real, in caz ca oricum nu conteaza.

Visez ca intr-o zi tot ce am acumulat si am gandit vreodata sa se lege, sa pot folosi tot ceea ce stiu si tot ceea ce sunt pentru vreo opera mare (de orice fel ar fi ea, nici macar nu mai am pretentii) si sa pot spune: uite a avut sens sa invat matematica pentru asta, a avut sens sa citesc atatea, a avut sens sa observ, sa desenez, sa scriu si sa notez unele lucruri, a avut sens faptul ca am suferit atata in n situatii pentru ca am invatat lectia X sau Y care m-a ajutat sa fac acea opera mare.

As vrea enorm de mult sa aflu pentru ce mai merita sa ma zbat si pentru ce nu.
Daca mai merita sa imi fac sperante sau nu.

As vrea sa pot sa aflu o data exact la ce sunt cu adevarat buna, daca sunt la ceva, sa ma ocup de asta si sa o fac cu randament. Cu eficienta. Sa aiba sens. Sa fiu si eu buna intr-un domeniu, care-o fi ala, si sa spun ca uite, asta e sensul meu, asta e misiunea mea si asta stiu eu sa fac.
Nu mai pot sa ma consum pentru lucruri inutile. Mai am putin si ajung o epava.
Si daca tot trec prin momente din astea, as vrea macar sa inteleg de ce.
Iar despre viitor nu pot spune ca il vad promitator deloc. Pentru ca de fapt, nu vad nici un viitor.

Doar siruri si serii de intamplari, fara nici o regula, fara nici o logica, fara nimic...
Caut criterii de convergenta.
Poate sa ma ajute cineva? :-s

skawng!

asta e ora la care ma pauca somnul. M-am apucat sa scriu, asteptand sa ma mai trezesc un pic sa mai invat ceva.

Starea de spirit este reflectata 100% de desenul de mai sus, bineinteles.

Maschinedynamik is the new Mathe 2. Noroc ca Dragomirescu nu-i Wanda...

Nu mai suport, imi crapa creierul din nou. Memoria mea refuza sa mai functioneze.

Nu stiu cum dumnezeu o sa imi pot aduce aminte maine ce am invatat, in ordinea in care trebuie si fara sa incurc.
Nu inteleg de ce trebuie sa am o materie ca asta URIASA inghesuita intr-un singur semestru, si alte 7 materii diferite in care invatam aceleasi 5 lucruri iar si iar. Ce time managementu naibii si eficientizarea procesului de invatamant mai e si asta.
Dar nu, daca ajungem la "procesul de invatamant", deja e grav. Mai bine ma opresc aici.

Maine vreau flacara violeta sa ne ajute si s-avem noroc de subiecte, vreau sa reusesc sa ma trezesc la timp si cu somnul facut, sa nu ajung la scoala daramata toata ca un zombi si cu fierea-n gat.

Inca 7 examene dupa asta. Inca 21 de zile de sesiune.
Stau si astept sa treaca timpul.




PS:

skawng = idiot. In Na'vi.

fell in love with an alien...sau nu?

ahh finally, inca putin timp liber. Asta e, bineinteles, un alt blog intarziat, care a fost gandit sambata seara si scris abia acum. Tipic:P

Faptul ca Avatar e un film pe care eu nu aveam cum sa-l ratez nu cred ca trebuie explicat nimanui. O citez pe Flori "e genul de film pentru Alina" si replica Corinei "ahh atunci clar nu vreau sa-l vad" :)) O sa adaug la toate motivele pe care le stiti si fara sa vi le spun faptul ca eu pana acum nu am mai vazut nici un film 3d. Va dati seama cum imi topaia inima de fericire la gandul ca as putea vedea nave spatiale si chestii de genul "in spatiu", in jurul meu.

Ok. Trecand peste asta.

M-am dus la Avatar fara sa am cea mai mica idee despre ce este vorba, in afara de faptul ca e sf, 3d, are niste personaje albastre si e regizat de cameron (ceea ce pt mine nu are nici o relevanta, singurul film al lui pe care l-am vazut e Titanicul, care mi s-a parut un film bun si atat.)

Cu alte cuvinte, m-am dus fara asteptari. Si totusi, a fost fix asa cum ma asteptam! :)) Mai exact, fix asa cum am presupus ca urmeaza sa fie dupa primele 5 minute. Nici nu mai tin minte cate faze in care prevedeam cu cea mai mare exactitate urmatoarele 7-10 replici=))

Prima concluzie: cameron ar face bine sa ramana cu regia lui si sa lase scenariile altcuiva:P
Norocul lui ca recurge la atatea artificii care sa-ti distraga atentia incat sa nu te mai prinzi de lipsuri, sau nu mai conteaza atat de mult.

Filmul e cu adevarat, eye-candy :X

Totul arata super, soundtrackul e super, personajele sunt super si unele momente care, cu toate ca le prevazusem deja de cu o ora si jumatate sau doua inainte, atat de emotionante, incat daca glandele mele lacrimale ar functiona normal as fi plans.

Au fost faze, in special cea de la final cand tipul practic moare si se reincarneaza in corpul de avatar in mijlocul incantatiilor alora si cand deschide ochii aia galbeni si frumosi, in care eram foarte aproape de o experienta extracorporala.

Si totusi...

sentimentele sunt foarte amestecate.

Mi-a placut extrem de mult (fiti convinsi ca-mi voi petrece jumatatea de sesiune de dupa examenul la dinamica in fata laptopului jucand Avatar) si in acelasi timp m-a enervat teribil.

Daca omul ala ar fi avut bunul simt sa declare filmul (eventual undeva in genericul ala pe care nu l-am vazut ca romanu nu are rabdare, luminile se aprind in si publicul se ridica inca inainte sa apara "the end" pe ecran..:) un remake la Dances with Wolves, totul ar fi fost foarte ok si probabil l-as fi ridicat si eu in slavi.

Dar nu, el povesteste cum a clocit "ideea" geniala de la Titanic incoace, asteptand sa apara tehnologia necesara, cum s-a "inspirat"din toate (?!?!) benzile desenate si povestile SF pe care le-a citit ever ca sa ajunga la asta...iar pe mine ma face sa scot flacari pe nari!!

Cum isi permite frate sa faca asa ceva? De ce? Pentru ca e el marele James Cameron, regele Hollywoodului, care a facut cel mai profitabil film din istorie? de-aia? si de-aia i se si accepta asta, nu? pai in conditiile in care ar veni cu un "scenariu original" in care ce nu e luat din Dances with Wolves e luat din Pocahontas, cred ca orice regizor new-comer (caruia evident nu i-ar fi pus nimeni la dispozitie capitalul pentru efectele speciale cu care sa ia ochii pe care le-a folosit Cameron, chiar daca ar fi stiut sa le foloseasca) ar fi fost tocat bucati de critici, in caz ca ar fi apucat sa faca filmul !!

Si atunci ce mai ramane? Numele Cameron, care se vinde,marketingul (de nota 10), efectele speciale (tot de nota 10), realizarea faptului ca peste nu foarte multa vreme s-ar putea chiar sa avem si holospatii, si in rest...? Betia formelor fara fond? (nu, de fapt filmul are fond, are substanta, atat doar ca e copiata)

Daca vezi filmul in 2D ce vezi de fapt? Pocahontas? I love Disney, de multa vreme vreau sa fac rost de filmul lor sa il vad. Daca e vorba de Pocahontas, la Disney ma duc, pentru ca este poveste de Disney, care se potriveste cu desenele animate si nu cu holospatiul, cel putin in viziunea mea.

Dances with Wolves si-a luat Oscarurile pe care le merita acum multi ani.

Din punctul meu de vedere, Cameron isi merita banii. Atat si nimic mai mult. Sa se balaceasca in ei cat vrea.

Oscarul pentru efecte speciale sa faca bine sa ajunga la Star Trek.

iar eu, oricat de mult mi-ar placea extraterestrii albastri si amerindienii, mi s-a cam dus cheful de ei, si cand o sa vreau sa ma relaxez prefer sa revad fazele favorite din Dorian Gray.

Expresia extaziata a lui Ben Barnes cand miroase sangele cald inca de pe salul prietenului Basil in secundele imediat urmatoare crimei este de nepretuit pentru mine...:D:D:D
Nu compari asa ceva cu CGI...no way!!