winter is coming

Anul trecut aproximativ pe vremea asta am inceput sa citesc A Game of Thrones. Atunci, din pacate, nu ningea. Dar am inceput sa ma simt de parca ar fi nins.

Se intampla ca nu aveam nici un chef de carte noua. Aveam mintea ocupata cu altceva, nu mai tin minte ce, si simteam ca nu am energia necesara pentru a ma adapta la o noua carte. A ma adapta in sensul ca trebuie sa imi construiesc in minte personajele si lumea respectiva si pentru asta trebuie un mic atasament emotional fata de ce citesc. Atunci nu mi se parea ca am disponibiltatea respectiva.
A, mi-am adus aminte, ma stresa foarte rau sesiunea care urma in scurt timp. Eram ocupata toata ziua cautand motive pentru care sa imi plang de mila si sa imaginez posibile scenarii, unele fericite, altele nu, legate de viitorul meu apropiat.

Dar a venit Cris intr-o zi la mine cu bratele pline de carti :P Si am zis, daca tot mi le-a adus, hai sa citesc ceva.
Si incepea fain asta. Cu mult frig si zapada.
Murea cineva dincolo de zid, nu am inteles cine, nu am inteles de ce. Mama lor. Nu conteaza. Eu pot sa citesc in continuare, chiar daca nu imi sta mintea si nu leg ce scrie pe o pagina de ce scrie pe alta.
Si la un moment dat, nu imi aduc aminte exact cand, am inceput sa leg evenimentele. Cred ca eram pe undeva pe la suta de pagini (sau peste?whatever) cand mi-am dat seama ca nu mai puteam sa las cartea din mana.
Citeam in metrou (nu avusesem obiceiul asta pana atunci), citeam cate un pic inainte sa ma culc noaptea, citeam in bucatarie pana se incalzea mancarea etc etc.

Eu am unele prejudecati fata de cartile fantasy. Da, ciudat, dar am prejudecati fata de ele. Am impresia ca sunt un stil care poatea aluneca in clisee muult mai usor decat oricare altul. Fantasy si SF-ul sunt mereu expuse la riscul asta. Arunci acolo niste eroi, niste vrajitori care vor sa distruga lumea, niste dragoni, neaparat o harta pe care scrie clar ca nu este Middle Earth (pentru daca nu ar scrie, ai avea senzatia ca este tot Middle Earth) etc etc.

Ei bine, asta nu e asa. Nu mi-am dat seama de la inceput de ce, dar am descoperit pe parcurs.
In Song of Ice and Fire dragonii au murit de mult. Oamenii se intreaba daca vreodata s-ar mai putea naste unul, cam asa cum ne intrebam noi daca exista extraterestri.
Song of Ice and Fire nu e povestea in care cineva sa salveze lumea si apoi sa traiasca fericit pana la adanci batraneti. Poate odata se va intampla asta, dar deocamdata inca nu e clar nici macar ce, de cine si de catre cine trebuie salvat.
In Song of Ice and Fire nu exista eroi. Exista oameni ca toti oamenii, cu partile lor bune si altele rele. Orice personaj poate oricand sa se comporte ca un sfant sau ca ultimul ticalos. Nimeni nu vrea sa distruga nimic, nimeni nu vrea sa fie Mojo Jojo (remember? :)) sunt rau!! sunt RRAUUU!!) si nici sa domine lumea forever. Fiecare vrea sa construiasca ceva, dar fiecare are propriul mod in care vede constructia viitorului, iar viziunile lor pur si simplu nu coincid.
Nu exista alb si nu exista negru. Exista doar infinit de multe nuante de gri. Si in functie de cum bate lumina, ele apar cand mai inchise, cand mai deschise, asa ca nimeni nu mai poate fi sigur de nuanta reala a unui personaj.

Imi notasem anul trecut o multime de citate din diferite volume, dar nu stiu daca le mai gasesc. Ar trebui sa iau la puricat mii de pagini. Dar poate ca ar merita. Doar vine vacanta, nu? :P

A nins azi, mirosea a zapada deja de cateva zile, mi-am adus aminte de the Wall si the Others si mi s-a facut dor de Jon Snow, de Arya, de Tyrion, de Petyr Baelish Littlefinger si nu inteleg de ce ii ia omului astuia atat de mult sa termine A Dance with Dragons. :-<
Vreau inapoi in Westeros!! ACUM!
The winter is coming!!