nobody cares about the man in the box...

" It took courage...it took courage to climb in the machine every night, not knowing if I'd be the man in the box... or in the prestige".

"You never understood why we did this?
The audience knows the truth. The world is simple, miserable...so solid all the way through.
But if you can fool them, even for a second, then you can make them wonder. And you get to see something very special. You really don't know...It was the look on their faces."

"Every magic trick consists of three parts or acts:
Part 1 is called The Pledge: the magician shows you something ordinary.
The second act is called The Turn: the magician takes the ordinary something and makes it into something extraordinary.
But you wouldn't clap yet. Because making something dissapear is not enough. You have to bring it back.

Now you're looking for the secret. But you won't find it, because, of course, you are not really looking.
You don't really want to work it out.
You want to be fooled."

Despre ceea ce se afla dincolo de cortine. Dincolo de camerele de filmat. Dincolo de panzele pictate...dincolo de coperta unei carti.
Ati vazut The Prestige? Daca nu, sa-l vedeti.

din "Viata cea noua"

" Am citit mult - nu doar cartea care mi-a schimbat intreaga viata, ci si alte carti. Dar n-am incercat, citind, sa confer un sens profund vietii mele frante, sa aflu o consolare, ba chiar sa caut latura frumoasa si respectabila a melancoliei.
Ce altceva poti simti fata de Cehov - rusul acela inzestrat, tuberculos si modest-, afara de dragoste si admiratie?
Imi pare rau insa de cititorii care isi estetizeaza vietile frante si coplesite de tristete, cu un soi de sentimentalism numit "cehovian", care deduc, cu nespusa trufie, din saracia propriei vieti, un sentiment de frumusete si inaltare, in aceeasi masura in care sunt scarbit de scriitorii iscusiti, care-si fac o cariera din satisfacerea nevoii de consolare a unor asemenea cititori.
Din cauza aceasta am citit doar pe jumatate, fara a le ispravi, nenumarate romane si povestiri contemporane.
Ah, omul acela trist care incearca sa scape de singuratate vorbind cu calul lui! Vai, beizadeaua aceea, care-si daruieste dragostea florilor din ghivece, pe care le uda staruitor! Vai, barbatul acela sensibil care asteapta, printre lucruri de odinioara, ceva sau pe cineva care nu va veni niciodata - ce stiu eu, o scrisoare, pe fosta lui iubita, sau poate pe fiica lui lipsita de intelegere.
Iar scriitorii care-i sterpelesc de la Cehov pe toti acesti eroi ce nu ostenesc sa-si lase la vedere ranile si suferintele, care-i vulgarizeaza si care ni-i infatiseaza prin alte tinuturi nu doresc, de fapt, altceva decat sa spuna, la unison: uitati-va, uitati-va la noi, la suferintele si ranile noastre! Cat suntem de sensibili, de rafinati, de aparte! Suferintele ne-au facut sa devenim cu mult mai rafinati si mai sensibili decat dumneavoastra.
Nu-i asa ca si dumneavoastra doriti sa fiti ca noi, sa preschimbati mizeria in triumf, ba chiar intr-o forma de superioritate? Daca este asa, credeti-ne - ajunge sa credeti ca suferintele noastre sunt mai dulci decat placerile unei vieti de rand."


Tin sa mentionez ca nu am citit nimic de Cehov. Nu am idee despre ce scrie, asa ca il cred pe cuvant pe Pamuk in ce spune despre el. :P
Fragmentul asta m-a impresionat foarte mult (pe langa multe altele, de altfel, omul asta clar n-a luat Nobelul degeaba) pentru felul in care pune in cuvinte ceva ce cumva intuisem, dar nu gasisem exprimat niciodata nicaieri...
However, sa nu ma-ntelegeti gresit. Atitudinea de scarba n-o impartasesc.

I wish I knew you before...

cantecul care imi sta fixat in creier de saptamani intregi.
muzica, voce, versuri...
no comment.
oricum, o iubesc pe Amy Macdonald.



So called Mr Rock And Roll is dancing on his own again
talking on this phone again to someone who tells him that his balance is low
he's got nowhere to go
he's on his own again
Rock chick of the century is acting like she used to be
dancing like there's no one there before she never seemed to care
now she wouldn't dance it's so rock and roll to be alone...

And theyll meet one day far away
and say " I wish I was something more"
and theyll meet one day far away and say
" I wish I knew you...I wish I knew you before.."

Mrs Black and White she's never seen a shade of grey
always something on her mind every single day
but now shes lost her way and where does she go from here...
Mr Multicultural sees all that one can see
hes living proof of someone very different to me
but now he wants to be free
free so he can see

And theyll meet one day far away
and say " I wish I was something more"
and theyll meet one day far away and say
" I wish I knew you...I wish I knew you before.."

He says "I wish I knew you, I wish I met you
When time was still on my side"
She'll say " I wish I knew you, I wish I loved you
Before I was so bright"

And so they must depart too many more a broken heart
but I've seen that all before in TV, books and film and more
and theres a happy ending every single day

And theyll meet one day far away
and say " I wish I was something more"
and theyll meet one day far away and say
" I wish I knew you...I wish I knew you before.."

micul Dell mi-a dat o lectie

Luna februarie 2010 a fost una din cele mai stranii din viata mea si martie continua...
O gramada de semne (sau intamplari pe care eu le inteleg ca si semne), sincronicitati, supraincarcari emotionale neasteptate pentru nodul cortical, ganduri noi si problematice...
Ce pot sa zic?
E unul din momentele alea in care am nevoie de ceva nou. In care trebuie sa ma reinventez. Sau dau un restart. De fapt, mai mult decat un restart.

S-a intamplat o mare schimbare din cauza careia nu mai pot functiona ca inainte. Trebuie sa reevaluez si sa schimb sistemul. Dar nu eram sigura de asta si nu stiam ce si cum pot sa fac.
Well, ghiciti ce s-a intamplat in ultimele trei zile.

Sistemul de pe laptopul meu s-a facut praf. Virusi. Un paienjenis intreg, unii adunati poate inca de pe vremea de cand il folosea tata. Cativa nasoi care in timp s-au ascuns prin diverse programe si s-au multiplicat in n locuri. Totul mergea perfect pana intr-o seara cand nici macar nu am mai putut deschide ca lumea calculatorul.
Bitdefender si inca vreo 2 antivirusi au fost depasiti de situatie. Am zis ca imi bag piciorul si formatez. Oricum lucrurile importante nu sunt in laptop, ci pe hardul extern.
Cand sa formatam, surpriza: cd-ul cu sistemul era rupt in 2, atat de fin incat nu se vedea prin tipla, si cum nu fusese folosit si deschis niciodata, nu am stiut. Sunt convinsa ca asa a fost de la inceput.
Am zis ok, incercam sa il pacalim. Luam sistemul de la alt laptop (tot un vista din pacate, but well...)
Acum alta tampenie: nu puteam lansa cd-ul. Nu puteam face nimic. Nu puteam sa intru in sistem. Abia de puteam sa deschid laptopul. NI.MIC.
Si atunci?
Am configurat cu nesimtire un sistem nou direct peste cel vechi. Fara formatare, fara nimic. Am ramas cu toate datele pe care le aveam deja in hard. Fara nici un program instalat.
Si merge.
Da, ok, imi trebuie un cod nou pentru activare. O sa vorbesc cu astia de la microsoft. Dar totul merge bine.

Care e morala?
Una foarte simpla si incurajatoare: un sistem nou poate fi instalat pe orice caculator, chiar si pe unul atat de distrus ca al meu, care deja vazuse luminita de la capatul tunelului.
Un sistem nou, care insa sa nu stearga complet tot ce a fost inainte, sa nu formateze. Sa retina ceea ce a fost relevant ca date si informatii. Sa se elibereze de toate functiile si programele stricate si inutile, de tot balastul.
Am primit laptopul asta aproape plin. Lucrase tata cu el mai demult.
Habar nu am ce e in el. Nici nu inteleg denumirile programelor si folderelor pe care le are. Balast.
Toate programele au disparut acum si toate datele inutile vor fi sterse cu cateva clickuri.

Da, se poate. Azi am reconfigurat calculatorul, oglinda mintii mele (pentru ca tot ce imi trece prin cap ajunge intr-un fel sau altul in el), maine reconfigurez mintea.
Arunc tot balastul. Pastrez datele care inca mai conteaza. Integrez ceea ce a fost intr-un sistem nou cu functii si programe noi, updated stuff, adaptate la necesitatile de acum.

Eu zic ca patania iubitului meu Dell micut si negru a fost un semn. Micutul Dell mi-a dat exemplu. Mi-a aratat ca se poate. O sa reusesc :) Si cumva, candva, totul o sa fie bine.

Clubul Despicatoarelor de Fire in Sapte

Pur si simplu trebuia sa dedic o postare speciala dragelor mele despicatoare de fire in sapte. Observati cat de deosebite suntem: in mod normal firele se despica in patru :D. Ei bine, ca de obicei, noi suntem deasupra normalului.

Trebuie sa le mentionez pe cele trei membre de onoare.
Una este Mademoiselle Dauphin (aka Laura) - da, este o persoana reala, Laura cea pe care unii din voi o cunoasteti, chiar daca dupa numele de M-lle Dauphin ati fi tentati sa o credeti one of my imaginary friends; ea este Vocea Ratiunii, cea care imi aplica palmele necesare sa ma trezesc din betie si ma trage inapoi cu picioarele pe pamant cand plutesc in deriva prin spatiu; nu stiu ce m-as face fara ea :)

Alta este Gabriela Ugg (care tot nu inteleg de ce vrea sa ii zic asa, cica ar avea legatura cu niste cizme =)), da, whatever). Gabriela Ugg nu e chiar sanatoasa nici ea. E si mai ratacita in spatiu ca mine. Nu ca eu as sti exact de pe ce planeta vin sau pe unde-mi orbiteaza nava mama, dar ea zici ca-i venita din alta dimensiune. E o fiinta unica pe lume. Ea ma face sa rad oricat si oricand, despre orice, in cele mai negre momente. Si eu pe ea. E grozav sa ai pe cineva care iti aduce un zambet pe buze, cat de chinuit ar fi el, in orice situatie.

Draga mea Cecile s-ar putea sa nu citeasca niciodata asta, la cat sta ea pe net. Noroc ca exista cursuri plictisitoare la facultate, drumul catre casa pe care il facem partial impreuna, si minute fara numar pe vodafone si rds :)) Cecile e un copil adorabil cu ochi mari si frumosi, un copil absolut normal, dar cu o putere incredibila de a iubi mult una din cele mai stranii creaturi ratacitoare pe pamant, chiar daca e atat de straina de lumea ei. Nu stiu exact cum naiba s-a creat puntea asta intre noi, dar e solida de tot, frumoasa si plina de flori ca poduletele din gradinile japoneze.
Cecile aduce, daca nu optimismul, macar calmul si speranta in cele mai groaznice si mai stresate momente.

Ele trei sunt membrele de onoare ale Clubului Despicatoarelor de Fire in Sapte. El mai include, bineinteles, si alte nume, care imi sunt toate foarte dragi.
Membrele de onoare sunt insa acele inconstiente, care, desi au alta treaba de facut, citit, invatat, whatever else, stau ca nebunele, la orice ora din zi sau noapte, pe net sau la telefon, cautand sensul vietii si raspunsul la probleme existentiale.
Celelalte sunt mai organizate si stiu cand sa se opreasca si sa se apuce de treaba. Noi patru ne dam seama un pic mai greu:P

Si acum urmeaza, bineinteles, "imnul" :P
Who else if not Emilie Autumn - Misery loves company and company loves more...more loves everybody else, but hell is others...

Vidul

E unul din cele mai sinistre lucruri cu care te poti intalni in viata.
Un gol imens in care tot ce intra, dispare. De fapt, mai rau decat un gol imens.

Golul e un spatiu liber, un spatiu pe care il poti umple. In gol cea mai mica samanta de energie se poate dezvolta si poate creste pana umple spatiul. Nu tot spatiul. La cat gol e in mine, spatiul ala n-o sa fie niciodata plin. Pentru ca tot ce pot crea eu, toate refugiile, toate hologramele, au existenta limitata in timp. Ocupa un spatiu in gol, pana cresc mari, pana se definitiveaza, dupa care se muta intr-o alta zona a psihicului.
Ca niste copii care au fost ai tai cat erau mici si aveai grija de ei, iar cand au ajuns la o anumita varsta au plecat de acasa si si-au facut o viata a lor proprie.

Important insa e faptul ca golurile se pot umple. O minte care nu sta niciodata, ci alearga non stop, poate genera mereu material nou pentru a umple golurile.

Vidul insa e cu totul altceva.
Vidul nu se poate umple.
Orice atinge locul acela vid, se contamineaza si devine vid.
In vid nimic nu mai are sens.
Nici prietenii, nici scoala, nici florile, nici gheata, nici muzica, nici toate cunostintele si toate lucrurile pe care le stii si le poti face.

Ma tot joc de-a v-ati ascuns cu vidul asta de ceva vreme. De cateva ori era cat pe ce sa ma prinda, dar am fugit mai repede. Tot fug, cu o viteza din ce in ce mai mare. Si el vine din urma. Accelereaza si el.
In warp insa, eu nu pot intra.
Oare el poate? :|

Daca da, atunci am pus-o.
Vidul n-am cu ce sa-l umplu.

mintea mea nu mai incape in creier, sufletul nu-mi mai incape in inima

sau in stomac sau oriunde ar fi...

Gandesc mult prea mult si simt mult prea mult.
"Simt enorm si vaz monstruos"...cred ca nimeni nu putea sa spuna asta mai bine.

Si cum trebuie bineinteles sa ma eliberez, scriu si desenez nebunii.
Daca imi tin mazgalelile in sertare, printre caiete sau pe dulapuri (alea mai mari), cu ce ma elibereaza asta pe mine? Pentru ca tot la mine raman.Nu in mine, dar la mine. Si nimic nu se schimba.
Am in cap filme intregi, cantece intregi. Le vad si le aud clar pe toate. Eu nu am nevoie sa le scriu si sa le desenez. Mi le imaginez foarte bine si fara suport fizic.

Dar la ce bun sunt toate daca nu stie nimeni de ele? In minte sau pe hartie, tot in mine raman.

Eu nu pot tine nimic pentru mine.
Simt ca nu are rost. Ma simt degeaba, irosita, inutila. Trebuie sa stiu ca pot sa schimb ceva in lume. Chiar daca e vorba de o idee pe care o dau cuiva, de un gand bun, de o imagine frumoasa, orice.
Daca am facut ziua, seara, dimineata, ora, sau cateva minute din viata cuiva mai frumoase, mai amuzante sau mai interesante, abia atunci incep sa ma eliberez.

Si de asta nu ma pot abtine. Si nu o sa ma abtin si nici nu vreau sa o fac. O sa aberez mereu cat imi place, despre ce imi place, oricui, atata timp cat nu da semne ca as deranja. O sa scriu pana sar tastele (ca la tastaturile alea din BN032=)) ). O sa mazgalesc pana ma dor mainile.
O sa umplu fiecare coltisor de hartie pe care il am la indemana cu ce imi trece prin cap.

Si o sa ma mai vedeti pe aici. In diverse forme. Multa vreme.
Bis bald ! :)