asa incep toate

untitled

Pozele astea... you love them or hate them, nu-i asa? ;)) O fi existand cale de mijloc?

despre poze

A ajuns sa-mi fie tare greu sa scriu aici. Dar mai vreau sa pun aici niste chestii si cumva simt totusi nevoia sa vorbesc putin despre ele…
Dupa cum ati observat, am inceput sa fac poze in studio. In mod normal le fac pentru bijuterii, pentru ca unele din ele imi par mult mai expresive daca le arat purtate decat singure pe un fundal si pentru ca la mine acasa nu am niciodata lumina potrivita pentru niste poze decente. Dar cumva ideea s-a extins si am ajuns sa incerc si alte nebunii independente.

Am inceput cu Alba ca Zapada, cu ideea pornita de la clipul Angelzoom, alimentata de Not Strong Enough de la Apocalyptica ce tocmai aparuse si niste alte chestii la care macina mintea mea… Am vrut sa am niste poze care sa arate intr-un fel aparte starea psihica in care eram atunci, pe la inceputul toamnei. Si voiam de asemenea sa am niste poze cu mine, pentru ca, de obicei fiind in spatele camerei, m-am trezit la un moment dat ca numar pe degete toate pozele pe care le am cu mine in ultimii ani. (Ok, nu pun la socoteala unele poze de grup si in nici un caz pozele de la balul din a 12a, cu rochia aia odioasa, pe care au avut grija altii sa le puna pe facebook:)) )
Si asa am inceput sa ne jucam. Au iesit pozele pe care le-am pus in octombrie. Nu dupa mult timp, am avut chef sa ma joc din nou si au iesit altele… pe care le pun acum. Niste poze fara nici un scop anume, in afara de cel de a ne petrece timpul liber intr-un mod creativ si distractiv. Sunt experimentale din toate punctele de vedere, de la solutiile tehnice la idei sau realizare. Iar pentru mine, s-au dovedit a fi foarte interesante.

In primul rand, tot procesul de creatie a unei fotografii in studio a fost ceva nou, si pentru mine si pentru prietenii mei care nu apucasera inca sa foloseasca studioul nou improvizat in living. Eu eram obisnuita doar cu poze facute in natura, unde fotografiai ceva deja existent, pe care trebuia sa te gandesti cum il pui in valoare cel mai bine. In studio nu exista nimic. E doar un paravan negru (bine, e si unul alb, dar cui ii pasa de ala? :P) si in rest doar ce pui tu acolo. Tot ce se intampla in poza e creatia ta.

In al doilea rand, e ceva destul de inedit sa te trezesti deodata “fotomodel”, sa bati frumos din gene in fata unui paravan si sa ai 3 camere tacanind non-stop in jurul tau, din toate unghiurile posibile, si eventual si spectatori. La primele poze de genul asta mi-am adus aminte amuzata de o multime de fete pe care le-am vazut de atatea ori fugind de camere sau acoperindu-si fetele (“Nuuuu, nu-mi face poza mieee!!!!”) Mereu m-am intrebat daca chiar au o problema cu faptul ca li se fac poze, sau e doar un fel de a face nazuri.
Si am avut ocazia sa observ ca de la aparut in niste poze obisnuite pana la tentativa de fotomodel de ocazie e ceva distanta …
Cand esti intr-o poza din asta, nu mai esti chiar tu. Nu esti tu cel obisnuit. Esti o anume bucatica din tine, care in mod normal e inactiva, dar care atunci are ocazia sa iasa la suprafata. Te transformi si interpretezi o partitura pe care o descoperi putin cate putin, pe parcurs, ca si cum ai intra intr-un rol pe care incepi sa improvizezi.
La sfarsit te vezi pe tine, altfel decat te-ai gandit vreodata ca te-ai putea vedea. Am descoperit cu ocazia asta ca pot arata in mai multe feluri, ca pot avea diverse fete, chiar daca de obicei nu imi apare fata in poze. (Una e sa faci portret, alta e sa vrei o poza care doar sa transmita o anume traire, iar eu vreau mai mult asa ceva decat portrete.) Si pana la urma, niciuna din fetele astea nu e chiar o minciuna sau o pura interpretare. Pentru ca, clar, nu sunt nici actrita nici fotomodel profesionist, iar ideile sunt ale mele si tot ce fac este totusi o reflectare a ceva ce exista oricum in mine. Dar e o reflectare mai artistica. Transfigurata, hiperbolizata… jucausa.

Nu stiu in ce masura transmit sau nu pozele astea, dar in ciuda defectelor tehnice, cred c-au iesit totusi multe chiar bune. (Evident, eu pun aici cateva poze din cele mai bune, mai am zeci, de tot felul :P).Iar eu una vad in ele ceea ce am vrut sa vad. Ar mai fi interesant ca dupa o vreme, dupa ce ne mai cizelam, sa reluam temele astea de inceput, sa vedem ce iese si cum am evoluat. Insa pana atunci mai e timp.

in hibernare

Un cantec si atat. :)
Va asteptati la mai multe? Heh, teapa :P.
Am intrat in hibernare. Ne vedem cand ma trezesc. Probabil la primavara. Primavara aia, adevarata.

lebada alba

trece lebada pe ape....:P
Nu imi pot aduce aminte cand, cum si de ce au inceput sa-mi placa lebedele, mai ales ca nu ma omor dupa animale in general si nu prea le bag in seama. Mi-a placut in schimb mereu lacul lebedelor. Imi e foarte simpatica si lebada alba de pe raul negru, desi n-am reusit sa trec de primul volum din Kalevala si nu am ajuns acolo unde apare ea. O stiu doar din cantecele Amorphis. Probabil asa mi-a venit ideea anul trecut cand mi-am luat laptopul sa-l botez "lebada alba" pentru simplul motiv ca e alb ...:)) Lebada a fost prima chestie care mi-a trecut atunci prin minte. Iar recent am vazut Black Swan, filmul cu balerina psihopata care nu mai stie in ce lebada si cum sa se transforme. :D Cum sa nu imi placa asa ceva? :))Un film atat de fain.ca nici macar Natalie Portman (pe care nu o sufar) n-a reusit sa il strice.
Si cum ma uitam eu pierduta la turmalinele care imi plac asa mult dar cu care habar nu aveam ce pot sa fac ca sa nu stric felul in care aratau insirate impreuna atat de frumos... se nascu pe nesimtite lebaduta aceasta.:X



Si de ce nu am pune de fapt si Black River, pentru raul de pietre inchis la culoare pe care pluteste lebada? Cand vine vorba de Amorphis, eu nu pot sa ma abtin:P

the Hyperring

Pentru ca sunt cumva un pic hyper acum si trebuia sa postez ceva... Primul meu inel cu adevarat frumos, cu margica de jad. Iubesc jadul.



Sorry pentru atatea poze, dar pur si simplu nu ma pot hotari care-i mai faina :P.

Inchipuita floare si Iesirea din sertar

Da frate, am castigat! Sa vezi si sa nu crezi! Am castigat concursul Red Power, organizat de CDB (clubul designerilor de bijuterii)! Eu care nu castigam niciodata nimic.

Cu concursul asta e o poveste lunga, pe care am scris-o pe celalalt blog.Pare cam inutila aici, dar acolo avea sens, ca era prea impersonal.
Aici am sa fiu cat mai scurta posibil.
Luna asta am participat practic la primul concurs de orice fel, dupa ani si ani. Inchipuita floare (asa se cheama colierul) nu a fost creat chiar special pentru el. Exista ca proiect de vreo luna si ceva, ca extindere a temei florii de vartej, dar n-aveam curaj sa-l incep. Ar fi fost cea mai pretentioasa si mai profi bijuterie a mea si nu stiam daca sunt in stare de asa ceva.
Cand am vazut tema concursului de luna asta, m-am uitat la ea cam urat. Concret, tema suna: “Pentru a putea realiza creatiile voastre, vreau sa va ganditi la o femeie dura in aparenta, dar care freamata de pasiune, femeia care este ca otelul in afaceri si ca matasea rosie in bratele iubitului ei. Puteti folosi orice tehnici si orice materiale, cu conditia sa realizati combinatii de rosu si argintiu.”O, da. Absolut fascinant.*va rog nu scapati ironia*. Iar in urmatoarele secunde, observ “rosu si argintiu”. Si-atunci am zis : a mea e!! ma bag!
A fost foarte amuzant momentul in care am fost nevoita sa descopar cum pot sa leg inchipuita mea floare si ce exprima ea in realitate de o tema ca asta, mai ales ca nici nu prea imi pusesem problema constient ce exprima cand am modelat-o in minte (eu imi fac si bijuteriile in minte, nu doar desenele:P). Si a fost si mai amuzant cel in care am descoperit ca de fapt chiar exista o legatura.
Inchipuirea de floare nu este in nici un caz ce s-a propus in tema, dar este ceva ce ar putea deveni asa. E o persoana alcatuita dintr-un amalgam de straturi intercalate de caldura/fragilitate/seninatate si raceala/duritate/forta/indiferenta/rigiditate/etc, in asa hal ca nu mai stii care a fost esenta sau care predomina. E diferenta intre aparenta si realitate, intre exterior si interior. Ceci n’est pas une fleur (face cineva legatura cu manifestul suprarealist?:P) e doar o imagine de sarma, scindata, stilizata, rigida, improvizata… si in felul ei, frumoasa.:)
Si are in spate mai multe/alte lucruri decat ce (credeti ca) vedeti.

Am trimis-o asa cum era. Si am castigat. De data asta lumea a bagat in seama, a-nteles ce era de inteles (cred:P) , a apreciat. Si a votat.
Deci uite ca pot fi si eu pe primul loc. Cu ceva facut de mine, gandit de mine, in care ma exprim eu cu ideile, incercarile, macinarile mele. Si ma gandesc ca poate intr-o anume masura, publicul ti-l faci singur si ti-l educi. Daca iesi din sertar atunci cand trebuie, calculand pasii, avand grija de tot ce poti controla, folosind experienta acumulata in timp…poate ca merita. Poate ca poti obtine ce vrei si poate ca odata, incet incet, poti ajunge sa iti gasesti un sens si un loc al tau.