tac si sap

[postare automotivationala]

Eu tac si sap.
Voi nu stiti asta, pentru ca toata ziua vorbesc si ma ocup cu chestiile normale cu care se ocupa toata lumea. Plus inca ceva, da, dar voi de fapt nu stiti, aveti o vaga idee ce e acel ceva.
I have my masterplan to conquer the world. Si noaptea lucrez la el.
Noaptea eu tac si sap tunele. Prin intuneric, prin noroaie. Sunt tunele fara luminite la capat, pentru ca eu le creez pe parcurs. La final, eu le voi crea si capatul. Eu voi aprinde lumina.
Unul din ele duce departe de tot, in Wonderland. Locul ala care credeti voi ca nu exista.
Celalalt tunel duce si el tot departe...
Si intr-o zi o sa se trezeasca astia cu mine iesind la suprafata in celalalt capat al lumii...si o sa se intrebe intrigati cum naiba am putut sa fac de am ajuns acolo :)

din vidul interdimensional

De acum incolo nu mai vreau sa blochez evenimentele in ganduri si in griji.
Lucrurile nu se intampla atunci cand iti faci griji si incerci sa le prevezi, ci atunci cand le lasi sa se miste incotro vor si e nevoie.


Puteti sa zambiti sau sa radeti cat vreti de aceasta constatare filozofica a mea. Da, mi-a luat ceva timp sa descopar asta. Ca si multe alte lucruri, era ceva ce stiam teoretic, dar nu intelegeam cu adevarat. Sunt multe chestii din astea pe care le stiu teoretic dar pe care le simt brusc si incep sa percep cu adevarat fenomenul dintr-un moment anume, cu cine stie ce ocazie.
Ma impresioneaza cumva puternic formularea asta, de a bloca ceva in ganduri :)

Si a trebuit sa postez aici desenul asta, vechi de ...wow, zece ani :). Am scris pe spatele lui, iulie 2000. M-am distrat pictandu-l la Constanta, inspirata de un melc spart.
Asta este al treilea ochi al meu privind in vidul interdimensional :P

LE:nu stiu ce e cu scannerul, culorile sunt in realitate mult mai intense decat se vad aici...:(

iubirea in vid

Mi s-a intamplat in ultima vreme sa imi readuc aminte de diverse chestii care m-au impresionat intr-un mod ciudat in trecut, dar fara sa imi placa neaparat sau fara sa le inteleg. Ma gandesc acum la ele si, in lumina recentului eveniment care s-a soldat cu distrugerea totala a nodului cortical, am ajuns sa inteleg si sa le vad frumusetea.
Un exemplu ar fi filmul Amelie, care, vazut acum ceva ani, mi s-a parut o poveste fara nici un sens, un film in care nu se intampla nimic. O sa vorbim despre el.
Un alt exemplu ar fi niste desene pe care chiar eu le-am facut acum vreo 5 ani, un fel de doodle, de mazgaleala fara sa gandesc, pe care abia acum le inteleg. O sa vorbim si despre ele.

Alt exemplu ar fi clipul asta. Cred ca majoritatea dintre voi stiti ca ma cam sperie robotii ca principiu, vad in ei ceva dezumanizant, degradant. Ma ingrozeste Edward Scissorhands, chiar daca il iubesc, ma ingrozesc borgii, hibrizii oameni-robot, androizii, singurele exceptii fiind Data si Seven of Nine (Data e simpatic, iar cu Seven ma identific in mare masura).
De asemenea stiti ca sunt obsedata de plete si ca ma scarbesc si ma ingretoseaza indivizii rasi in cap sau fara par, cum este si cazul robotilor. (observatie: si Data si Seven au par :P)

Clipul asta l-am vazut demult de tot si m-a oripilat. Imi placea cantecul, dar uitandu-ma la robotelele alea doua pur si simplu mi se facea rau. Mai ales cand apar si sculele alea dubioase care lucreaza la ele. Imaginile mi-au ramas insa imprimate in creier si ma mai gandesc la ele din cand in cand.
Asa m-am intrebat de multe ori, de ce cele doua robotele sunt identice.
Nu stiu care e raspunsul, dar stiu ce am ajuns eu sa vad in clipul asta in ultimele saptamani.

Iubirea in vid. Asta vad.
Vidul, locul in care nu mai ai nimic in jur. Locul in care nimic nu are nici un sens si nici un gust. Locul in care singurul ajutor pe care il poti primi este de la tine. Pentru ca in vid, unde nimic nu mai interfereaza cu mintea ta, te poti reintalni cu tine. In vid te poti uita in adevarata oglinda.
In vid se intampla schimbarile. In vid inveti sa te intelegi mai bine si sa te impaci cu ceea ce esti. In vid iti ungi si iti repari mecanismele uzate. Singura iubire posibila intr-un loc ca acela e iubirea fata de propria persoana.
Si nu e iubirea narcisista sau egoista, ci acea iubire care te face sa te apreciezi asa cum esti, care te face constient de valoarea ta, iubirea care te face sa ai grija de tine, sa nu te neglijezi, sa ramai sincer, onest, sa nu iti bati joc de sufletul tau, sa nu te pacalesti si sa nu te amagesti singur.
Iubirea care te invata ce esti ca sa stii ce sa le arati altora despre tine.

Cam atat pentru ziua de azi, sunt obosita, m-am gandit la multe.:) O sa mai primiti vesti din vid si zilele urmatoare. Pe maine ;)

nobody cares about the man in the box...

" It took courage...it took courage to climb in the machine every night, not knowing if I'd be the man in the box... or in the prestige".

"You never understood why we did this?
The audience knows the truth. The world is simple, miserable...so solid all the way through.
But if you can fool them, even for a second, then you can make them wonder. And you get to see something very special. You really don't know...It was the look on their faces."

"Every magic trick consists of three parts or acts:
Part 1 is called The Pledge: the magician shows you something ordinary.
The second act is called The Turn: the magician takes the ordinary something and makes it into something extraordinary.
But you wouldn't clap yet. Because making something dissapear is not enough. You have to bring it back.

Now you're looking for the secret. But you won't find it, because, of course, you are not really looking.
You don't really want to work it out.
You want to be fooled."

Despre ceea ce se afla dincolo de cortine. Dincolo de camerele de filmat. Dincolo de panzele pictate...dincolo de coperta unei carti.
Ati vazut The Prestige? Daca nu, sa-l vedeti.

din "Viata cea noua"

" Am citit mult - nu doar cartea care mi-a schimbat intreaga viata, ci si alte carti. Dar n-am incercat, citind, sa confer un sens profund vietii mele frante, sa aflu o consolare, ba chiar sa caut latura frumoasa si respectabila a melancoliei.
Ce altceva poti simti fata de Cehov - rusul acela inzestrat, tuberculos si modest-, afara de dragoste si admiratie?
Imi pare rau insa de cititorii care isi estetizeaza vietile frante si coplesite de tristete, cu un soi de sentimentalism numit "cehovian", care deduc, cu nespusa trufie, din saracia propriei vieti, un sentiment de frumusete si inaltare, in aceeasi masura in care sunt scarbit de scriitorii iscusiti, care-si fac o cariera din satisfacerea nevoii de consolare a unor asemenea cititori.
Din cauza aceasta am citit doar pe jumatate, fara a le ispravi, nenumarate romane si povestiri contemporane.
Ah, omul acela trist care incearca sa scape de singuratate vorbind cu calul lui! Vai, beizadeaua aceea, care-si daruieste dragostea florilor din ghivece, pe care le uda staruitor! Vai, barbatul acela sensibil care asteapta, printre lucruri de odinioara, ceva sau pe cineva care nu va veni niciodata - ce stiu eu, o scrisoare, pe fosta lui iubita, sau poate pe fiica lui lipsita de intelegere.
Iar scriitorii care-i sterpelesc de la Cehov pe toti acesti eroi ce nu ostenesc sa-si lase la vedere ranile si suferintele, care-i vulgarizeaza si care ni-i infatiseaza prin alte tinuturi nu doresc, de fapt, altceva decat sa spuna, la unison: uitati-va, uitati-va la noi, la suferintele si ranile noastre! Cat suntem de sensibili, de rafinati, de aparte! Suferintele ne-au facut sa devenim cu mult mai rafinati si mai sensibili decat dumneavoastra.
Nu-i asa ca si dumneavoastra doriti sa fiti ca noi, sa preschimbati mizeria in triumf, ba chiar intr-o forma de superioritate? Daca este asa, credeti-ne - ajunge sa credeti ca suferintele noastre sunt mai dulci decat placerile unei vieti de rand."


Tin sa mentionez ca nu am citit nimic de Cehov. Nu am idee despre ce scrie, asa ca il cred pe cuvant pe Pamuk in ce spune despre el. :P
Fragmentul asta m-a impresionat foarte mult (pe langa multe altele, de altfel, omul asta clar n-a luat Nobelul degeaba) pentru felul in care pune in cuvinte ceva ce cumva intuisem, dar nu gasisem exprimat niciodata nicaieri...
However, sa nu ma-ntelegeti gresit. Atitudinea de scarba n-o impartasesc.

I wish I knew you before...

cantecul care imi sta fixat in creier de saptamani intregi.
muzica, voce, versuri...
no comment.
oricum, o iubesc pe Amy Macdonald.



So called Mr Rock And Roll is dancing on his own again
talking on this phone again to someone who tells him that his balance is low
he's got nowhere to go
he's on his own again
Rock chick of the century is acting like she used to be
dancing like there's no one there before she never seemed to care
now she wouldn't dance it's so rock and roll to be alone...

And theyll meet one day far away
and say " I wish I was something more"
and theyll meet one day far away and say
" I wish I knew you...I wish I knew you before.."

Mrs Black and White she's never seen a shade of grey
always something on her mind every single day
but now shes lost her way and where does she go from here...
Mr Multicultural sees all that one can see
hes living proof of someone very different to me
but now he wants to be free
free so he can see

And theyll meet one day far away
and say " I wish I was something more"
and theyll meet one day far away and say
" I wish I knew you...I wish I knew you before.."

He says "I wish I knew you, I wish I met you
When time was still on my side"
She'll say " I wish I knew you, I wish I loved you
Before I was so bright"

And so they must depart too many more a broken heart
but I've seen that all before in TV, books and film and more
and theres a happy ending every single day

And theyll meet one day far away
and say " I wish I was something more"
and theyll meet one day far away and say
" I wish I knew you...I wish I knew you before.."

micul Dell mi-a dat o lectie

Luna februarie 2010 a fost una din cele mai stranii din viata mea si martie continua...
O gramada de semne (sau intamplari pe care eu le inteleg ca si semne), sincronicitati, supraincarcari emotionale neasteptate pentru nodul cortical, ganduri noi si problematice...
Ce pot sa zic?
E unul din momentele alea in care am nevoie de ceva nou. In care trebuie sa ma reinventez. Sau dau un restart. De fapt, mai mult decat un restart.

S-a intamplat o mare schimbare din cauza careia nu mai pot functiona ca inainte. Trebuie sa reevaluez si sa schimb sistemul. Dar nu eram sigura de asta si nu stiam ce si cum pot sa fac.
Well, ghiciti ce s-a intamplat in ultimele trei zile.

Sistemul de pe laptopul meu s-a facut praf. Virusi. Un paienjenis intreg, unii adunati poate inca de pe vremea de cand il folosea tata. Cativa nasoi care in timp s-au ascuns prin diverse programe si s-au multiplicat in n locuri. Totul mergea perfect pana intr-o seara cand nici macar nu am mai putut deschide ca lumea calculatorul.
Bitdefender si inca vreo 2 antivirusi au fost depasiti de situatie. Am zis ca imi bag piciorul si formatez. Oricum lucrurile importante nu sunt in laptop, ci pe hardul extern.
Cand sa formatam, surpriza: cd-ul cu sistemul era rupt in 2, atat de fin incat nu se vedea prin tipla, si cum nu fusese folosit si deschis niciodata, nu am stiut. Sunt convinsa ca asa a fost de la inceput.
Am zis ok, incercam sa il pacalim. Luam sistemul de la alt laptop (tot un vista din pacate, but well...)
Acum alta tampenie: nu puteam lansa cd-ul. Nu puteam face nimic. Nu puteam sa intru in sistem. Abia de puteam sa deschid laptopul. NI.MIC.
Si atunci?
Am configurat cu nesimtire un sistem nou direct peste cel vechi. Fara formatare, fara nimic. Am ramas cu toate datele pe care le aveam deja in hard. Fara nici un program instalat.
Si merge.
Da, ok, imi trebuie un cod nou pentru activare. O sa vorbesc cu astia de la microsoft. Dar totul merge bine.

Care e morala?
Una foarte simpla si incurajatoare: un sistem nou poate fi instalat pe orice caculator, chiar si pe unul atat de distrus ca al meu, care deja vazuse luminita de la capatul tunelului.
Un sistem nou, care insa sa nu stearga complet tot ce a fost inainte, sa nu formateze. Sa retina ceea ce a fost relevant ca date si informatii. Sa se elibereze de toate functiile si programele stricate si inutile, de tot balastul.
Am primit laptopul asta aproape plin. Lucrase tata cu el mai demult.
Habar nu am ce e in el. Nici nu inteleg denumirile programelor si folderelor pe care le are. Balast.
Toate programele au disparut acum si toate datele inutile vor fi sterse cu cateva clickuri.

Da, se poate. Azi am reconfigurat calculatorul, oglinda mintii mele (pentru ca tot ce imi trece prin cap ajunge intr-un fel sau altul in el), maine reconfigurez mintea.
Arunc tot balastul. Pastrez datele care inca mai conteaza. Integrez ceea ce a fost intr-un sistem nou cu functii si programe noi, updated stuff, adaptate la necesitatile de acum.

Eu zic ca patania iubitului meu Dell micut si negru a fost un semn. Micutul Dell mi-a dat exemplu. Mi-a aratat ca se poate. O sa reusesc :) Si cumva, candva, totul o sa fie bine.