you can always paint the roses

Oda in metru antic

si unul din motivele pentru care iubesc violoncelul :)

Copacul

In ultima saptamana mare parte din atentia care ar fi trebuit sa fie dedicata concentratorilor solari a fost captata de copaci. Asta din cauza unui curs de la psihologie, referitor la tehnicile proiective, la care studiem, printre altele, si testul arborelui.
Eu inca nu il pot intrepreta pe bune pentru ca nu am nici experienta si nici nu am terminat de citit si sistematizat materialele despre test:)). Eu pun oamenii sa deseneze copaci din curiozitate, ca sa vad cum deseneaza si cum corespunde ce imi spune grila de interpretare cu ce stiu eu despre ei.
But whatever.

Ce voiam eu azi e sa va arat un desen dragut si facut cu iubire :X si sa va povestesc despre "copacelul" meu. Al treilea din test, acela "din vis/imaginar/preferat". Desenul de aici e facut dupa poza. Primul desen, cu copacul (aproape)intreg, l-am facut din memorie si e mult mai urat, nu are rost sa-l afisez.

Copacul meu se numeste bodhi si se intalneste prin Asia Centrala si de Sud-Est. In religia budista, bodhi e copacul sacru. Se spune ca Buddha a atins iluminarea meditand sub un bodhi. Exista un bodhi in India care cica ar fi chiar acela si unde se duce lumea in pelerinaj. Bodhi care cresc pe langa temple sunt venerati si decorati cu ghirlande de flori, panglici colorate si alte nebunii.
Acest bodhi pe care l-am desenat eu exista in realitate, in Ayutthaya, capitala medievala a Thailandei. Iar acel antropomorfism (fata de om) care in test e considerat specific copiilor mici si bolnavilor mental (! mai concret, schizofrenicilor:P) nu e altceva decat capul unei statui a lui Buddha ce a cazut in timpul unei invazii a khmerilor langa radacina copacului:)) In timp, copacul a crescut, radacinile l-au inconjurat pe micul Buddha si s-au ridicat de la sol impreuna cu el.

Eu nu stiu suficienta biologie incat sa pot distinge clar intre radacini, trunchi, ramuri si coroana. Ca urmare, imi e imposibil sa caculez o multime de parametri din test. Daca stie cineva - be my guest :P trimit desenul si imi spuneti. Dar eu una nu cred ca se poate scoate mai nimic din el. Testul arborelui a fost conceput de occidentali, cu reperele occidentalilor. La noi nu exista bodhi si probabil nimic asemanator. Arhetipul unui copac oriental arata poate destul de diferit de arhetipul nostru, iar eu am ajuns sa desenez un copac de-al lor pentru ca am avut norocul de a-l vedea live si m-a impresionat mult. La ei, un copac cu 7 trunchiuri si cu radacinile cat casa nu e deloc SF, si nici delir bizar. Nu ma credeti? Ia uite-aici :

asa incep toate

untitled

Pozele astea... you love them or hate them, nu-i asa? ;)) O fi existand cale de mijloc?

despre poze

A ajuns sa-mi fie tare greu sa scriu aici. Dar mai vreau sa pun aici niste chestii si cumva simt totusi nevoia sa vorbesc putin despre ele…
Dupa cum ati observat, am inceput sa fac poze in studio. In mod normal le fac pentru bijuterii, pentru ca unele din ele imi par mult mai expresive daca le arat purtate decat singure pe un fundal si pentru ca la mine acasa nu am niciodata lumina potrivita pentru niste poze decente. Dar cumva ideea s-a extins si am ajuns sa incerc si alte nebunii independente.

Am inceput cu Alba ca Zapada, cu ideea pornita de la clipul Angelzoom, alimentata de Not Strong Enough de la Apocalyptica ce tocmai aparuse si niste alte chestii la care macina mintea mea… Am vrut sa am niste poze care sa arate intr-un fel aparte starea psihica in care eram atunci, pe la inceputul toamnei. Si voiam de asemenea sa am niste poze cu mine, pentru ca, de obicei fiind in spatele camerei, m-am trezit la un moment dat ca numar pe degete toate pozele pe care le am cu mine in ultimii ani. (Ok, nu pun la socoteala unele poze de grup si in nici un caz pozele de la balul din a 12a, cu rochia aia odioasa, pe care au avut grija altii sa le puna pe facebook:)) )
Si asa am inceput sa ne jucam. Au iesit pozele pe care le-am pus in octombrie. Nu dupa mult timp, am avut chef sa ma joc din nou si au iesit altele… pe care le pun acum. Niste poze fara nici un scop anume, in afara de cel de a ne petrece timpul liber intr-un mod creativ si distractiv. Sunt experimentale din toate punctele de vedere, de la solutiile tehnice la idei sau realizare. Iar pentru mine, s-au dovedit a fi foarte interesante.

In primul rand, tot procesul de creatie a unei fotografii in studio a fost ceva nou, si pentru mine si pentru prietenii mei care nu apucasera inca sa foloseasca studioul nou improvizat in living. Eu eram obisnuita doar cu poze facute in natura, unde fotografiai ceva deja existent, pe care trebuia sa te gandesti cum il pui in valoare cel mai bine. In studio nu exista nimic. E doar un paravan negru (bine, e si unul alb, dar cui ii pasa de ala? :P) si in rest doar ce pui tu acolo. Tot ce se intampla in poza e creatia ta.

In al doilea rand, e ceva destul de inedit sa te trezesti deodata “fotomodel”, sa bati frumos din gene in fata unui paravan si sa ai 3 camere tacanind non-stop in jurul tau, din toate unghiurile posibile, si eventual si spectatori. La primele poze de genul asta mi-am adus aminte amuzata de o multime de fete pe care le-am vazut de atatea ori fugind de camere sau acoperindu-si fetele (“Nuuuu, nu-mi face poza mieee!!!!”) Mereu m-am intrebat daca chiar au o problema cu faptul ca li se fac poze, sau e doar un fel de a face nazuri.
Si am avut ocazia sa observ ca de la aparut in niste poze obisnuite pana la tentativa de fotomodel de ocazie e ceva distanta …
Cand esti intr-o poza din asta, nu mai esti chiar tu. Nu esti tu cel obisnuit. Esti o anume bucatica din tine, care in mod normal e inactiva, dar care atunci are ocazia sa iasa la suprafata. Te transformi si interpretezi o partitura pe care o descoperi putin cate putin, pe parcurs, ca si cum ai intra intr-un rol pe care incepi sa improvizezi.
La sfarsit te vezi pe tine, altfel decat te-ai gandit vreodata ca te-ai putea vedea. Am descoperit cu ocazia asta ca pot arata in mai multe feluri, ca pot avea diverse fete, chiar daca de obicei nu imi apare fata in poze. (Una e sa faci portret, alta e sa vrei o poza care doar sa transmita o anume traire, iar eu vreau mai mult asa ceva decat portrete.) Si pana la urma, niciuna din fetele astea nu e chiar o minciuna sau o pura interpretare. Pentru ca, clar, nu sunt nici actrita nici fotomodel profesionist, iar ideile sunt ale mele si tot ce fac este totusi o reflectare a ceva ce exista oricum in mine. Dar e o reflectare mai artistica. Transfigurata, hiperbolizata… jucausa.

Nu stiu in ce masura transmit sau nu pozele astea, dar in ciuda defectelor tehnice, cred c-au iesit totusi multe chiar bune. (Evident, eu pun aici cateva poze din cele mai bune, mai am zeci, de tot felul :P).Iar eu una vad in ele ceea ce am vrut sa vad. Ar mai fi interesant ca dupa o vreme, dupa ce ne mai cizelam, sa reluam temele astea de inceput, sa vedem ce iese si cum am evoluat. Insa pana atunci mai e timp.

in hibernare

Un cantec si atat. :)
Va asteptati la mai multe? Heh, teapa :P.
Am intrat in hibernare. Ne vedem cand ma trezesc. Probabil la primavara. Primavara aia, adevarata.